Novak Djokovic a declarat după meci: "Bravo lui! A fost mai bun în momentele importante. Nu am început bine şi, când am revenit egalând la seturi, am crezut că sunt în meci. Dar a avut două sau trei ghemuri fantastice la începutul setului al treilea. A reuşit să joace cel mai bun tenis al său în momentele cheie. Cu toate acestea, am avut oportunităţi. Mai ales în setul al patrulea. Am servit pentru set, cu două mingi de a închide setul. Ceea ce ne-ar fi dus într-un decisiv în care meciul putea să se întoarcă în orice moment. Dar a arătat de ce este un mare campion”, a spus liderul mondial.
Sârbul consideră că Nadal a meritat această victorie: ”Într-un astfel de meci ai suişuri şi coborâşuri, în joc, dar şi psihic. Am dat totul. Puteam să mă descurc mai bine, dar sunt mândru că am luptat până la sfârşit”, a spus Djokovic, care s-a referit și la programarea meciului de la ora locală 21.00: ”Sincer să fiu, cred că sesiunile de noapte încep prea târziu. Dar, din nou, televiziunea este cea care decide. Aceasta este lumea în care trăim. Televiziunile dau banii. Ei decid", a declarat Djokovici, potrivit lequipe.fr.
Aceasta a fost victoria cu numărul 29 pentru Nadal în întâlnirile cu Djokovic, care are un succes mai mult. Precedenta lor partidă s-a jucat tot la Paris, anul trecut, când sârbul s-a impus cu 3-6, 6-3, 7-6/4, 6-2, în semifinale. În semifinale, ibericul îl va înfrunta pe Alexander Zverev (3 ATP), care l-a învins pe Carlos Alcaraz (6 ATP). Pe partea inferioară a tabloului masculin de simplu se vor juca, astăzi (miercuri, 1 iunie), partidele Andrei Rublev (Rusia, locul 7 ATP) - Marin Cilici (Croaţia, locul 23 ATP) şi Casper Ruud (Norvegia, locul 8 ATP) - Holger Rune (Danemarca, locul 40 ATP).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu