Gyor ETO a anunţat că două jucătoare vor pleca din lot, la cererea lor: Crina Pintea şi Laura Glauser. Potrivit site-ului oficial al campioanei Ungariei, ambele jucătoare au cerut rezilierea de comun acord a contractului. Pintea a explicat de ce a luat această decizie:
”Am fost într-o situaţie foarte dificilă. Am locuit singură în Győr aproape tot timpul anului. Deşi colegele şi clubul m-au susţinut şi mi-au oferit tot ajutorul, a trebuit să rezilizez contractul, pentru că mi-a fost foarte greu să fac faţă situaţiei şi aveam nevoie de sprijinul familiei mele. Mulţumesc pentru tot clubului şi fanilor! Győr a avut întotdeauna un loc special în inima mea”, a declarat Crina Pintea, al cărei contract se încheie în 30 iunie, cu un an înainte decât era prevăzut.
Decizia a fost comentată de Anita Gorbicz, în prezent preşedinte al clubului: ”A trebuit să luăm o decizie dificilă. Crina este una din cele mai bune handbaliste din lume. Nu degeaba a revenit la echipă anul trecut. Având în vedere că motivele expuse de jucătoare (presiunea psihică), ar fi avut consecinţe negative asupra performanţei sale, am decis să reziliem contractul, pentru o taxă de transfer”, a precizat fosta mare jucătoare de la Gyor, care nu a dezvăluit care este cuantumul taxei de transfer pe care Gyor ETO o pretinde în schimbul rezilierii contractului cu Crina Pintea.
Născută în Podu Turcului, în 3 aprilie 1990, Crina Pintea a trecut în carieră pe la HC Zalău (2010-2015), Thuringer HC (2015-2017), Paris 92 (2017-2018), Gyor (2018-2019, 2021/2022) și CSMB (2019-2021). Cu formația maghiară a devenit campioană a Europei, fiind inclusă în echipa ediției 2018/2019 a Ligii Campionilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu