Wikipedia

Rezultatele căutării

miercuri, 1 iunie 2022

FOTBAL / SPANIA: Galezul Gareth Bale se desparte de Real Madrid

Erou al finalei Ligii Campionilor la fotbal din 2018, de la Kiev, Gareth Bale (32 de ani) va pleca de la Real Madrid. Despărțirea era previzibilă în contextul în care contractul galezului expiră la sfârşitul acestei luni, iar presa anunțase că nu va fi prelungit.

Jucătorul a confirmat că va pleca de la Real Madrid într-o scrisoare adresată suporterilor clubului: "Să fac parte din istoria acestui club şi să realizez ceea ce am realizat cât timp am fost jucător la Real Madrid a fost o experienţă incredibilă şi pe care nu o voi uita niciodată", a scris galezul.

Lansat în fotbalul mare de Southampton, în 2006, Gareth Bale a ajuns la Madrid de la Tottenham Hotspur, în 2013. El a jucat 258 de meciuri pentru clubul spaniol, marcând 106 goluri şi oferind 67 de pase decisive. Cu Real Madrid, Bale a câștigat tot ce se poate câştiga la nivel de echipe de club. El are în palmares trei titluri în La Liga, tot atâtea succese în Cupa Spaniei, precum şi cinci trofee în Liga Campionilor. 

Bale va fi ţinut minte cel mai mult pentru golul marcat în poarta formaţiei Liverpool, în finala Ligii Campionilor din 2018, la Kiev, în care a dat senzația că sfidează gravitația.

În ultimii ani, Bale a fost folosit arareori de Real Madrid, raporturile sale cu Zidane, iar apoi cu Ancelotti fiind reci. De altfel, el a fost împrumutat la Tottenham în ediția 2020/2021, disputând 34 de meciuri și marcând 16 goluri pentru fosta lui formație.  

Bale se concentrează acum pe echipa naţională a Ţării Galilor, la care are 102 selecţii şi 38 de goluri în palmares. Galezii participă în Liga Naţiunilor în următoarele săptămâni, cu meciuri împotriva Poloniei, Olandei şi Belgiei. De asemenea, Ţara Galilor va juca, în 5 iunie, un ultim meci de calificare la Cupa Mondială pentru a ajunge în Qatar. Adversară îi va fi învingătoarea disputei Scoția - Ucraina, de astăzi. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...