FC Voluntari a precizat într-un mesaj postat pe rețelele sociale: ”Sosit în februarie 2021 la echipa noastră, Gabi și-a adus aportul din plin la salvarea echipei în stagiunea 2020/2021 și la performanța istorică din sezonul recent încheiat-locul 4 în Liga 1.
Lider incontestabil în teren și vestiar, fundașul în vârstă de 38 de ani a jucat în 53 de partide în Liga 1 pentru echipa noastră în care a reușit 1 gol și a oferit 2 pase decisive. Clubul nostru îi mulțumește pentru efortul, sacrificiile și dăruirea în tricoul FC Voluntari și îi dorește multe alte împliniri în carieră”.
În cariera sa, Gabi Tamaș a strâns 10 prezențe în cea mai mare competiție europeană, UEFA Champions League pentru Galatasaray (2003-2004) și FCSB (2015-2016 și 2016-2017), atât în calificări, cât și în faza grupelor. În Europa League, fundaşul a bifat 32 de jocuri şi trei reușite cu Dinamo București (2005-2006, 2008-2009 și 2009-2010), Celta Vigo (2006-2007), FCSB (2016-2017) și Hapoel Haifa (2018-2019).
La capitolul trofeelor câștigate, fundașul are o colecție impresionantă de titluri: Campionatul României cu FCSB în sezonul 2014-2015, Cupa României în trei rânduri, cu Dinamo București (2002-2003 și 2004-2005) și FCSB (2014-2015). Cu alb-roșii a triumfat și în Supercupa României în 2006. În străinătate, Gabi Tamaş s-a impus alături de Hapoel Haifa în Cupa și în Super Cupa Israelului la finalul stagiunii 2017-2018, contribuind decisiv la primele două trofee câștigate de formația din Haifa după o pauză de 15 ani. În acel an, el a fost inclus echipa sezonului și a fost declarat cel mai bun jucător din prima ligă israeleană.
Născut la Brașov, în 9 noiembrie 1983, Gabi Tamaș are în CV echipe din campionate de top ale Europei. A făcut pasul în fotbalul mare la vărsta de 20 de ani, atunci când a trecut de la Dinamo București la Galatasaray, pentru care a bifat șase prezențe în Super Liga turcă. În sezonul 2006-2007 a fost titular incontestabil în defensiva celor de la Celta Vigo în LaLiga, cu 29 de apariții. Același scenariu s-a repetat și în Franța un an mai târziu, când a trecut în tabăra celor de la AJ Auxerre, pentru care a avut 27 de partide jucate în Ligue 1. La mijlocul stagiunii 2009-2010, jucătorul a făcut pasul în fotbalul englez, la West Bromwich, sub formă de împrumut de la Auxerre, intrând rapid în echipa de start a lui Roberto Di Matteo. Pentru clubul din West Midlands, Tamaş a strâns 23 de prezențe și două goluri în primul sezon, promovând din Championship în prima ligă din Albion. A fost transferat definitiv, iar pe parcursul a trei sezoane de Premier League a fost evoluat în 45 de jocuri pentru West Brom.
În România, Tamaș a mai jucat pentru FC Brașov (1998/1999), Tractorul Brașov (2000-2002), Dinamo (2002/2003, 2005, 2008/2009), CFR Cluj (2013), Steaua (2015), FCSB (2016/2017), Astra Giurgiu (2019/2020) și Universitatea Cluj (2020/2021).
Vasta experiență la nivel de club este confirmată și de cele 66 de prezențe în tricoul Naționalei României, pentru care a debutat în 13 februarie 2003, la 20 de ani, într-un amical pierdut (2-4) în fața Rusiei în care a fost integralist. Cel mai înalt nivel al carierei internaționale l-a fost reprezentat momentul Euro 2008, turneu la care a fost titular în toate cele trei meciuri jucate în „grupa morții”, unde România a întâlnit Franța (0-0), Italia (1-1) și Olanda (0-2). Pentru reprezentativa noastră, Gabi Tamaş a evoluat în 67 de partide oficiale din campaniile de calificare pentru Campionatele Europene, Cupa Mondială și UEFA Nations League, reușind să marcheze de 3 ori.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu