Constantin Eftimescu s-a format ca fotbalist la centrul de copii și juniori al clubului Dinamo. S-a specializat pe postul de portar și a disputat primul meci în tricoul grupării bucureștene în 15 octombrie 1972, la vârsta de 20 de ani. Atunci, Dinamo s-a impus cu 1-0 în fața formației Steagul Roșu Brașov. „A adunat 90 de meciuri în Divizia A și a făcut parte din cea mai grandioasă campanie europeană a lui Dinamo, în sezonul 1983/1984 când roș-albii ajungeau în semifinalele Cupei Campionilor Europeni, eliminând, între altele, pe deținătoarea trofeului Hamburger SV. În carieră a cucerit nu mai puțin de 7 trofee, din care cinci titluri de campion (1973, 1977, 1982, 1983, 1984), și de două ori Cupa României (1982, 1984). După ce a renunțat la fotbal a rămas alături de Dinamo, fiind unul dintre punctele de reper ale zonei administrative. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, s-a precizat într-o postare pe pagina de Facebook a CS Dinamo.
Wikipedia
Rezultatele căutării
sâmbătă, 18 iunie 2022
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”
Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...
-
Confruntată cu probleme financiare serioase, unele care au provocat și plecarea lui Lionel Messi la PSG, FC Barcelona l-a împrumutat pentru ...
-
FCSB a anunţat, marţi, 18 august, că toţi membrii staff-ului tehnic şi toţi jucătorii, cu excepţia celor testaţi pozitiv cu noul coronavi...
-
Federația Română de Rugby (FRR) a anunțat, astăzi (marți, 12 aprilie), că Liga Națională de Rugby programează primele meciuri în 16 aprilie....

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu