Inter Milano a bifat astfel cel de-al 10-lea titlu de campioană a Italiei la această categorie de vârstă. Chivu se află la primul an competițional pe banca echipei Primavera a lui Inter, fostul fundaş fiind numit în funcţie în vara trecută. Anterior, el a pregătit formaţiile U14, U17 şi U18 ale clubului italian. Românul a ajuns şi cu echipa U18 până în semifinalele campionatului, fază în care Inter a pierdut (1-2) cu Genoa.
La finalul sezonului regular, Inter a ocupat locul 2, cu 64 de puncte, poziţie care i-a asigurat formaţiei milaneze calificarea direct în semifinalele Play-Off-ului campionatului. În aceeaşi situaţie a fost şi Roma, care s-a clasat pe locul 1, cu 71 de puncte.
În semifinale, Inter a remizat cu Cagliari (3-3), după prelungiri, după ce a fost condusă cu 3-0. Echipa lui Chivu a promovat în finală datorită locului mai bun din sezonul regulat, 2 faţă de 3. În schimb, Roma a învins cu 2-0, în penultimul act, pe Juventus Torino.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu