Wikipedia

Rezultatele căutării

joi, 2 iunie 2022

FOTBAL: Argentina a câştigat “Finalissima” după 3-0 cu Italia

Lansată în anii 80, confruntarea dintre campioanele Europei și Americii de Sud, la nivel inter-țări, a ajuns abia la ediția cu numărul 3. Redenumită “Finalissima”, confruntarea dintre Italia și Argentina, de miercuri seară, de pe stadionul Wembley din Londra, s-a încheiat cu succesul clar (3-0) al acesteia din urmă.

Golurile au fost marcate de Martinez (min. 28), Di Maria (min. 45+1) şi Dybala (min. 90+4). Pentru italianul Giorgio Chellini, acesta a fost ultimul meci internaţional.

Meciul a fost organizat de UEFA şi Conmebol, ca parte a unui acord între cele două foruri, înţelegere care include şi organizarea mai multor evenimente sportive. Confruntarea a fost lansată în anii 80. Purtând numele lui Artemio Franchi, fostul președinte UEFA care a murit într-un accident de automobil, în 1983, denumită apoi Cupa Intercontinentală a Națiunilor, aceasta s-a mai numit și Cupa Campionilor CONMEBOL - UEFA. Prima dispută a avut loc la Paris, pe Parc des Princes, în 1985, când Franța s-a impus cu 2-0 în fața Uruguay-ului. A doua ediție a avut loc la Mar del Plata, în 1993, iar Argentina s-a impus la lovituri de departajare (5-4) în fața Danermarcei, după 1-1 la finalul timpului regulamentar de joc. Au mai existat alte două confruntări, însă amicale, fără acordarea vreunui trofeu: Olanda - Brazilia 0-1 (20 decembrie 1989, la Rotterdam) și Germania - Brazilia 1-2 (25 martie 1998, la Stuttgart). 

Interesant este că în cele trei confruntări de până acum niciun jucător n-a izbutit să înscrie mai mult de un gol. Au făcut-o Caniggia (Argentina), în 1993, Angel Di Maria (Argentina), Paulo Dybala (Argentina) și Lautaro Martinez (Argentina), în 2022, Dominique Rocheteau (Franța) și Jose Toure (Franța), în 1985. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...