După grand prix-ul de la Monte Carlo, pilotul german Mick Schumacher a fost aspru criticat de presa germană, care a pomenit de seria de abandonuri înregistrată în această ediție a Formulei 1. Fiul septuplului campion mondial Michael Schumacher este la al doilea an în Marele Circ, la echipa Haas. Iar dacă în 2021, Schumacher jr. nu a impresionat, dar nici nu a dezamăgit după ce a înregistrat doar trei abandonuri în 22 de curse (niciun punct), în ediţia actuală a Campionatului Mondial a avut deja trei accidente în şapte curse. Ceea ce este foarte mult. Ultimul accident l-a provocat, duminică, 29 mai, pe circuitul stradal din Monaco. El a izbit violent un parapet, iar șocul a fost atât de puternic încât monopostul Haas s-a rupt în două!
Presa germană a fost foarte critică după acest nou accident. Iar cel supranumit în trecut "Schumi al III-lea" sau "Quick Mick" e socotit acum ca fiind "Regele accidentelor". ”Der Spiegel” l-a descris ca fiind "un pilot conştiincios, ambiţios şi simpatic, dar tot cu zero puncte. În acest ritm, este puţin probabil ca el să-şi atingă obiectivele". La începutul acestei săptămâni, cotidianul ”Bild” a comentat: "Haas s-a rupt în două. O eroare a pilotului. Încă o dată. De ce face atâtea greşeli?" Iar revista ”Auto Bild” a fost la fel de dură cu Schumacher: "Să recunoaştem: frecvenţa accidentelor sale îi pune în pericol viitorul în F1. Împreună cu Nicholas Latifi (Williams), el este singurul pilot care nu a obţinut încă vreun punct".
Cu toate acestea, există și susținători pentru Mick, iar Sebastian Vettel este unul dintre aceștia. "Mick are un potenţial incredibil. Presiunea asupra lui este foarte mare, aşa că haideţi să-i dăm timp să-şi găsească cu adevărat echilibrul. Nu trebuie să-l sufocăm", a declarat fostul campion mondial.
Arătat cu degetul, Mick Schumacher rămâne optimist: "Ştiu că roata se va întoarce în cele din urmă. Presiune? Nu pun nicio presiune asupra mea şi nu citesc ziarele. Rămân calm şi încrezător, chiar dacă ştiu că aşteptările sunt mari şi că va trebui să urc rapid în clasamentul piloţilor pentru a reduce criticii la tăcere", a spus germanul.
Următoarea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, Marele Premiu al Azerbaidjanului, e programată în 12 iunie, la Baku.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu