Wikipedia

Rezultatele căutării

marți, 7 iulie 2020

OMNISPORT: Bucureștii ar putea avea o nouă Sală Polivalentă peste 6-7 ani

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a abordat, într-o conferință de presă, problema Sălii Polivalente de care are nevoie capitala României. Deminitarul aa estimat că Bucureştiul va avea o nouă incintă necesară competițiilor sportive peste 6-7 ani.
Ministru Stroe a spus: „S-au avansat în dese rânduri foarte multe date. Unele dintre ele au coincis cu cicluri electorale. Toată lumea îşi punea în oferta politică perspective imediate, investiţii mari şi aşa mai departe. Sincronizăm aceste investiţii în termeni reali pe ciclul de finanţare europeană 2021-2027. Este o modalitate practică şi reală de a oferi sportului românesc aceste investiţii de care are atât de mare nevoie. Nu voi veni să spun încă o dată ca orice alt ministru dinaintea mea că vom avea o sală polivalentă în trei ani de zile şi nu am identificat nici terenul. Eu cred că 6-7 ani, sincronizând dezvoltarea României exact pe sistemul de alocare bugetară europeană, e un termen rezonabil, dacă suntem oameni serioşi şi dacă ne ţinem de aceste angajamente".
În București se discută despre ridicarea Noii Săli Polivalente încă din anul 2000, când țara noastră intenționa să candideze la organizarea unor competiții internaționale majore la handbal. De atunci, au fost prezentate proiecte, însă niciunul nu s-a materializat. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...