Aflată pe locul 1 mondial, Ashleigh Barty (24 de ani) nu va participa nici la turneul de la Cincinnati, nici la US Open. Jucătoarea australiană a precizat că nu vrea să se expună pe ea şi echipa ei riscurilor pe care le implică o astfel de călătorie în timpul pandemiei de coronavirus.
Într-un comunicat remis presei, Barty și-a exprimat regretul: „A fost o decizie greu de luat, însă există încă riscuri importante legate de COVID-19 şi nu mă simt confortabil să-mi pun echipa şi pe mine în această situație. Doresc USTA (n.t. - Federația Americană de Tenis) tot ce este mai bun pentru turnee şi aştept cu nerăbdare să revin în SUA, anul viitor".
Pe de altă parte, australianca a spus că va lua „o decizie în privinţa French Open şi a turneelor europene în următoarele săptămâni".
Din câte se știe până acum, nici Simona Halep (2 WTA), nici Bianca Andreescu (6 WTA), deţinătoarea trofeului, nu vor participa la US Open.
În contextul pandemiei de COVID-19, Western & Southern Open a fost mutat de la Cincinnati la New York, în baza de la Flushing Meadows unde se desfășoară și US Open. Întrecerea este programată în săptămâna premergătoare turneului de grand slam.
Până la redactarea acestui text, în SUA s-au raportat 4.568.375 cazuri de persoane infectate cu COVID-19, iar 153.848 oameni au murit din acest motiv. În statul New York se înregistraseră 442.060 de cazuri și 32.734 de decese.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu