Wikipedia

Rezultatele căutării

sâmbătă, 25 iulie 2020

TENIS: Simona Halep riscă să nu poată participa la turneul de la Palermo

În contextul în care Guvernul de la Roma a impus intrarea într-o carantină de 14 zile pentru persoanele care vin în Italia din România și Bulgaria, participarea Simonei Halep (28 de ani) la turneul de la Palermo este în pericol. Acesta urmează a debuta în 3 august, iar până atunci mai sunt doar 9 zile.
În aceeași situație cu Halep se mai află și alte jucătoare de tenis din țara noastră care ar urma să participe la calificări. Mai precis, Irina Begu, Sorana Cîrstea sau Patricia Țig. 
Cum nu vor să renunțe la participarea campioanei de la Wimbledon, organizatorii turneului de la Palermo au anunțat că vor cere Guvernului o derogare de la regula carantinării. „Am expediat o scrisoare urgentă ministrului Sănătății, Roberto Speranza, prin care solicităm o exceptare de la ultima măsură pentru jucătorii de tenis care participă la a 31-a ediție a Palermo Ladies Open", a declarat Oliviero Palma IT, director al turneului programat la Country Time Club din Palermo, între 1 și 9 august. „Măsura ar afecta o jucătoare ca Simona Halep, numărul 2 în lume și campioana de la Wimbledon care nu ar mai putea participa la turneul de la Palermo. I-am scris ministrului pentru că suntem convinși că protocoalele de sănătate adoptate de WTA sunt atât de stricte încât garantează siguranța, nu doar a sportivilor, ci a tuturor celor care vor lucra în cadrul turneului".
Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunțat, de altfel, vineri, 24 iulie, că „în urma demersului făcut, în contextul dialogului pe care-l are cu Ministerul Tineretului şi Sportului şi cu Ministerul Sănătăţii, Guvernul României a specificat în Hotărârea nr. 35 / 15 iulie 2020, art. 21, punctul l, că membrii delegaţiilor sportive internaţionale care participă la competiţii sportive organizate pe teritoriul României sunt scutiţi de măsura carantinei şi a izolării, în condiţiile legii”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...