Wikipedia

Rezultatele căutării

vineri, 31 iulie 2020

FOTBAL / ITALIA: Andrea Pirlo a fost numit antrenor la echipa U23 a clubului Juventus

Fost internaţional italian, Andrea Pirlo (41 de ani) a fost investit antrenor la echipa de tineret (U23) a clubului Juventus Torino. Acesta va debuta astfel în postura de tehnician.
Format ca fotbalist în Flero, localitatea sa natală, Pirlo a mai trecut pe la Voluntas Brescia (1987-1993) și Brescia Calcio (1993-1996). Promovat de ultimul club la seniori, el a activat acolo până în 1998. Apoi, a trecut pe la Inter Milano (1998-2001), cu împrumuturi la Reggina Calcio (1999/2000) și Brescia (2001), AC Milan (2001-2011), Juventus Torino (2011-2015) și New York City FC (2015-2017). 
Andrea Pirlo are un palmares impresionant. A câștigat CM al cluburilor (2007, cu Milan), Liga Campionilor (2003, 2007, cu Milan), Supercupa Europei (2003, 2007, cu Milan), campionatul Italiei (2004, 2011, cu Milan, 2012, 2013, 2014, 2015, cu Juventus), Cupa Italiei (2003, cu Milan, 2015, cu Juventus) și Supercupa Italiei (2004, 2011, cu Milan, 2012, 2013, cu Juventus).
A disputat 116 meciuri pentru echipa Italiei, cu care a câștigat titlul mondial în 2006 și a fost finalist al Campionatului European în 2012. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...