Wikipedia

Rezultatele căutării

miercuri, 29 iulie 2020

TENIS / US OPEN: Bianca Andreescu şi Naomi Osaka ar putea să nu participe la ediţia din acest an

Ultimele două câştigătoare la US Open, Bianca Andreescu (care s-a impus în 2019) şi Naomi Osaka (victorioasă în 2018) ar putea să nu participe la ediţia din acest an a turneului organizat la Flushing Meadows. Cu cinci zile înaintea închiderii listei pentru tabloul principal (3 august), ele nu sunt înscrise în competiţie, nici la turneul de la Cincinnati, mutat la New York, în săptămâna premergătoare US Open, informează lequipe.fr. Pentru turneul de la Cincinnati, lista jucătoarelor direct acceptate pe tabloul principal a fost finalizată luni, 27 iulie.
În 18 iunie, la nici o zi după ce Federația Americană de Tenis (USTA) a precizat că US Open se va desfășura în perioada în care a fost programat, Bianca Andreescu (20 de ani /  locul 6 WTA) își anunța participarea pe rețelele sociale. Atunci, jucătoarea canadiană de origine română a spus că întrecerea de la Flushing Meadows ocupă un loc aparte în sufletul ei. 
În timp ce decizia finală cu privire la desfășurarea US Open trebui să fie luată până la sfârşitul acestei săptămâni, mai multe jucătoare din Top 10 WTA plănuiesc să nu ia startul la grand slam-ul de la New York. Pe lista celor care nu s-au înscris se mai află  australianca Ashleigh Barty (1 WTA), Simona Halep (2 WTA) şi ucraineanca Elina Svitolina (5 WTA) nu s-au înscris. Altele, precum croata Petra Martic (15 WTA) şi chinezoaica Qiang Wang (29 WTA) nu vor juca la Cincinnati, dar intenţionează să evolueze la US Open, dacă turneul se va ţine.
Întrerupt de pandemia de coronavirus, în martie, circuitul feminin se reia la 3 august, la Palermo, cu un turneu de categorie WTA Internaţional. US Open ar trebui să se desfăşoare în perioada inițială, 31 august - 13 septembrie, iar turneul de la Roland Garros, al doilea grand slam al anului, programat iniţial între 24 mai şi 7 iunie, a fost amânat pentru 20 septembrie - 4 octombrie. Ediția din acest an a turneulului de la Wimbledon, al treilea grand slam al anului, a fost anulată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...