La puțin timp după ce și-a anunțat retragerea din activitatea competițională, Iulia Curea (38 de ani) a fost desemnată antrenor secund la formația CSM București, pentru care a și evoluat în ultimii ani. Fosta extremă stânga îl va seconda pe antrenorul principal Adrian Vasile.
Născută în 8 aprilie 1982, în Bacău, Iulia Curea-Pușcașu s-a format ca handbalistă în orașul moldav cunoscut drept un important centru în sportul cu mingea de la noi. După o perioadă de patru ani (2002-2006) la HCF Piatra Neamț, a ajuns la Oltchim Rm. Vâlcea, grupare cu care a câștigat titlul de campioană a României (2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012, 2013), Cupa Românei (2007, 2011, 2012) și Supercupa României (2007, 2011). A disputat finala Ligii Campionilor în 2010 și cucerind Cupa Cupelor și EHF Champions Trophy în 2007. Cu CSMB, pentru care a evoluat între 2014 și 2020, Iulia a triumfat în ediția 2016 a Ligii Campionilor, fiind medaliată cu bronz în 2017 și 2018.
„Când am primit această ofertă m-am gândit foarte mult, pentru că e o șansă unică pe care nu o are toată lumea. Deocamdată nu știu cum e... O să văd când începem, dar mă bucur că rămân la CSM. Mă bucur că rămân pentru că asta am făcut de mai bine de 25 de ani și iubesc handbalul. Este greu. Nu este exact retragerea pe care mi-am imaginat-o din cauza faptului că ne-am oprit... Practic, din 11 martie nu am putut juca, nu am mai avut meciuri de handbal. Mi-aș fi dorit o altfel de retragere. Nu să se oprească brusc așa, dar asta este situația. Asta este viața. Am acceptat-o. Se termină o poveste și începe alta”Iulia Curea, antrenor secund CSMB
Despre noua sa colaboratoare, Adrian Vasile a spus pentru site-ul oficial al CSM București: „Iulia este un om foarte serios, care mai toată cariera a fost la cel mai înalt nivel atât ca sportiv, cât și ca om. Este o persoană loială, care face parte din echipa noastră din 2014. A trecut prin toate etapele prin care clubul nostru a trecut în acest drum european pe care l-a avut”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu