Wikipedia

Rezultatele căutării

duminică, 5 iulie 2020

FOTBAL / SPANIA: Real Madrid a câștigat din nou cu un penalty transformat de Ramos

În primul meci al zilei de astăzi (duminică, 5 iulie), contând pentru runda cu numărul 34 din LaLiga, Real Madrid a câștigat cu 1-0 (0-0) pe terenul lui Athletic Bilbao. Cum s-a întâmplat și în partida precedentă, cu Getafe, și de data aceasta victoria a fost asigurată dintr-o lovitură de la 11 metri.
Și acum, tot Sergio Ramos a transformat penalty-ul, diferența fiind că acesta a fost dictat în minutul 73, cu șase minute mai devreme decât în precedenta rundă... Modul în care Real Madrid a obținut această victorie a fost ironizat de publicațiile din Catalonia. „Real își continuă relația amoroasă cu VAR-ul în această Liga”, a scris „Mundo Deportivo”. În timp ce „Sport” a folosit cuvântul „scandal”, afirmând că „o mare parte a punctelor Realului provin din intervențiile VAR”.
Este de menționat că la două minute după ce a marcat, Sergio Ramos l-a călcat pe Raul Garcia în careu și deși oamenii lui Athletic Bilbao au protestat atât arbitrul Gonzalez, cât și VAR-ul n-au intervenit în niciun fel. „Am pășit un pic pe el, însă era în spatele meu și nu l-am văzut. N-a fost ceva decisiv fiindcă balonul nu era în joc atunci”, a spus Ramis, după meci. Iker Muniain, în schimb, a avut o cu totul altă părere: „Raul mi-a spus că Ramos l-a călcat clar. S-a întâmplat același lucru în careul nostru. Ei au revăzut acțiunea, în al lor, nu... Se vede în favoarea cărei echipe s-au luat aceste decizii. Fiecare trage propriile concluzii”.  Victoria a făcut ca Real Madrid să se detașeze la șapte puncte de FC Barcelona, care evoluează,  astăzi (duminică, 5 iulie), de la ora 23.00, în deplasare, cu Villarreal.


Etapa a 34-a

Vineri, 3 iulie
Atletico - Mallorca 3-0

Sâmbătă, 4 iulie
Celta - Betis 1-1
Valladolid - Alaves 1-0
Granada - Valencia 2-2

Duminică, 5 iulie
Bilbao - Real Madrid 0-1
Espanyol - Leganes 0-1
Osasuna - Getafe 0-0
Ora 23.00:
Villarreal - Barcelona

Luni, 6 iulie
Ora 20.30:
Levante - Sociedad
Ora 23.00:
Sevilla - Eibar

Clasament
1. Real Madrid 77p
2. Barcelona 70p
3. Atletico 62p
4. Sevilla 57p
5. Villareal 54p
6. Getafe 53p
7. Sociedad 50p
8. Bilbao 48p
9. Valencia 47p
10. Granada47p
11. Osasuna 45p
12. Levante 42p
13. Valladolid 39p
14. Betis 38p
15. Vigo 35p
16. Eibar 35p
17. Alaves 35p
18. Mallorca 29p
19. Leganes 28p
20. Espanyol 24p

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...