Echipa engleză de fotbal Manchester United a anunțat că i-a prelungit cu doi ani competiționali contractul mijlocașului Nemanja Matic. Internaționalul sârb evoluează pentru această formație din 2017.
Născut în Iugoslavia, la Vrelo, în 1 august 1988, Matic s-a format ca junior la Radnicki Obrenovac, Steaua Roșie, Partizan Belgrad și Jedinstvo. Având și cetățenie slovacă, el a debutat la seniori pentru Kolubara Lazarevac (2005/2006) și a evoluat apoi pentru MFK Kosice (2007-2009). A trecut pe la Chelsea Londra (2009-2011, 2014-2017), Vitesse Arnhem (2010/2011) și Benfica Lisabona (2011-2014). Venit la Man United în 2017, Matic a disputat 114 meciuri pentru această formație și a marcat 4 goluri.
După ce a semnat prelungirea contractului care expira în vara anului 2021, internaționalul sârb (45 de selecții) a declarat: „În calitate de jucător, mai am multe de oferit şi de realizat în cariera mea şi să fac asta cu Manchester United va fi o onoare uriaşă. Este o echipă extraordinară din care fac parte, avem un bun echilibru de tinereţe şi experienţă în cadrul formaţiei".
Și antrenorul Ole Gunnar Solskjaer s-a declarat mulțumit de faptul că Matici şi-a prelungit contractul: „Ştiu că experienţa, profesionalismul şi calităţile lui de lider vor fi de nepreţuit pentru acest tânăr grup talentat. Nemanja este aici de trei sezoane şi înţelege cu adevărat valorile jocului pentru Manchester United".

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu