Manchester United a ratat ocazia de a urca pe un loc care va asigura participarea în ediția 2020/2021 a Ligii Campionilor. Gruparea lui Ole Gunnar Solskjaer a terminat la egalitate (2-2), pe teren propriu, meciul cu Southampton din etapa cu numărul 35 a campionatului de fotbal al Angliei.
Formația vizitatoare a deschis scorul prin Armstrong (min. 12), dar United a trecut în avantaj în trei minute, prin Rashford (min. 20) şi Martial (min. 23). Când nimeni nu se mai aștepta, în minutul 90+6, Southampton a reuşit egalarea prin Michael Obafemi.
Vizibil deranjat de rezultate, Ole Gunnar Solskjaer, antrenorul lui Manchester United, a declarat după partidă: „Nu meritam, probabil, trei puncte. A fost cel mai prost moment să primești un gol, însă așa ceva se întâmplă în fotbal. Noi am câștigat meciuri în acest mod. Southampton este o foarte bună echipă. De partea noastră, noi am jucat uneori un fotbal fantastic. Cele două goluri marcate au fost strălucitoare. Dar nu am fost cu adevărat în ritm astăzi. Nu cred că oboseala a fost de vină. A fost doar una din acele zile în care nu ne-am asumat riscuri, spre deosebire de ei”.
În cazul unei victorii, Manchester United ar fi urcat pe podium. Așa însă rămâne pe locul 5, cu 59 de puncte, după Liverpool (93p), Manchester City (72p), Chelsea (60p) şi Leicester (59p). Southampton se află pe locul 12, cu 45 de puncte.
Etapa a 35-a
Sâmbătă, 11 iulie
Watford - Newcastle 2-1
Norwich - West Ham 0-4
Liverpool - Burnley 1-1
Sheffield Utd - Chelsea 3-0
Brighton - Man. City 0-5
Duminică, 12 iulie
Woverhampton - Everton 3-0
Aston Villa - Crystal Palace 2-0
Tottenham - Arsenal 2-1
Bournemouth - Leicester 4-1
Luni, 13 iulie
Man. United - Southampton 2-2
Etapa a 36-a
Marți, 14 iulie
Ora 22.15:
Chelsea - Norwich
Miercuri, 15 iulie
Ora 20.00:
Man. City - Bournemouth
Ora 20.00:
Burnley - Wolverhampton
Ora 20.00:
Newcastle - Tottenham
Ora 22.15:
Arsenal - Liverpool
Joi, 16 iulie
Ora 20.00:
Leicester - Sheffield Utd
Ora 20.00:
Everton - Aston Villa
Ora 22.15:
Crystal Palace - Man. United
Ora 22.15:
Southampton - Brighton
Vineri, 17 iulie
Ora 22.00:
West Ham - Watford
Etapa a 37-a
Sâmbătă, 18 iulie
Ora 19.30:
Norwich - Burnley
Duminică, 19 iulie
Ora 16.00:
Bournemouth - Southampton
Ora 18.00:
Tottenham - Leicester
Luni, 20 iulie
Ora 20.00:
Brighton - Newcastle
Ora 20.00:
Sheffield Utd - Everton
Ora 22.15:
Wolverhampton - Crystal Palace
Marți, 21 iulie
Ora 20.00:
Watford - Man. City
Ora 22.15:
Aston Villa - Arsenal
Miercuri, 22 iulie
Ora 20.00:
Man. United - West Ham
Ora 22.15:
Liverpool - Chelsea
Clasament
1. Liverpool 93p
2. Man. City 72p
3. Chelsea 60p
4. Leicester 59p
5. Manchester United 59p
6. Wolverhampton 55p
7. Sheffield 54p
8. Tottenham 52p
9. Arsenal 50p
10. Burnley 50p
11. Everton 46p
12. Southampton 46p
13. Newcastle 43p
14. Crystal 42p
15. Brighton 36p
16. West Ham 34p
17. Watford 34p
18. Bournemouth 31p
19. Aston Villa 30p
20. Norwich 21p
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu