Campioană a Italiei și lider la zi în Serie A, Juventus Torino a pierdut (2-4) pe terenul lui AC Milan după ce a condus cu 2-0 în minutul 62! Confruntarea a contat pentru cea de-a 31-a etapă din prima ligă italiană.
După o primă repriză echilibrată, dar și fără mari ocazii de gol, „Bătrâna Doamnă” a deschis scorul la capătul unei acțiuni personale a francezului Adrien Rabiot (min. 47), iar apoi şi-a mărit avantajul prin portughezul Cristiano Ronaldo (min, 53), care a ajuns la 26 de reuşite în această ediție de campionat.
Atunci când nimeni nu se mai aștepta, AC Milan a revenit în joc. Iar declic-ul s-a produs în momentul în care s-a obținut un penalty confirmat de VAR și transformat de Zlatan Ibrahimovic (min. 62). Franck Kessie (min. 66) şi Rafael Leao (min. 67) au profitat de degringolada din apărarea lui Juventus, Ante Rebic a stabilit rezultatul final în minutul 80.
Astfel că oamenii lui Maurizio Sarri au ratat ocazia de a se detașa la 10 puncte de Lazio Roma, care tocmai pierduse (1-2) pe terenul lui Lecce.
Etapa a 31-a
Marți, 7 iulie
Lecce - Lazio Roma 2-1
AC Milan - Juventus 4-2
Miercuri, 8 iulie
Ora 20.30:
Genoa - Napoli
Ora 20.30:
Fiorentina - Cagliari
Ora 22.45:
Atalanta - Sampdoria
Ora 22.45:
AS Roma - Parma
Ora 22.45:
Bologna - Sassuolo
Ora 22.45:
Torino - Brescia
Joi, 9 iulie
Ora 20.30:
SPAL - Udinese
Ora 22.45:
Verona - Inter Milano
Clasament
1. Juventus 75p
2. Lazio 68p
3. Inter 64p
4. Atalanta 63p
5. Milan 49p
6. Roma 48p
7. Napoli 48p
8. Verona 42p
9. Bologna 41p
10. Sassuolo 40p
11. Cagliari 39p
12. Parma 39p
13. Fiorentina 34p
14. Sampdoria 32p
15. Udinese 32p
16. Torino 31p
17. Lecce 28p
18. Genoa 27p
19. Brescia 21p
20. SPAL 19p
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu