Wikipedia

Rezultatele căutării

duminică, 12 iulie 2020

FOTBAL / ITALIA: Atalanta n-a izbutit prima victorie pe terenul lui Juventus

Juventus Torino a făcut un nou pas spre titlul terminând la egalitate (2-2), sâmbătă, 11 iulie, pe teren propriu, cu Atalanta, în a 32-a etapă a campionatului de fotbal al Italiei. Gruparea din Lombardia a ratat de puțin primul succes pe terenul „Bătrânei Doamne”.
Oaspeţii au condus de două ori, prin reuşitele lui Zapata (min. 16) şi Malinovsky (min. 81). Juve a egalat de fiecare dată, prin golurile marcate de Cristiano Ronaldo din penalty, în minutele 55 şi 90. Prin aceste reușite, portughezul totalizează 28 de goluri, fiind la unul de liderul clasamentului golgheterilor din Serie A, Ciro Immobile (Lazio Roma).  
După meci, Maurizio Sarri a declarat: „Este un punct important contra unei echipe dintre cele mai în formă din Europa, la  ora aceasta.  Bergomo a câștigat nouă sau zece meciuri. Este o echipă dificil de înfruntat. Pe plan fizic, ei au stat mai bine decât noi. Au impresionat în prima parte. Din fericire, noi am fost mai anduranți după pauză. Dacă privim derularea meciului, am fost conduși de două ori. Deci, este un punct important”. 
De partea cealaltă, Gian Piero Gasperini a mărturisit: „Am avut o primă perioadă foarte bună.  Apoi, în a doua Juventus a revenit. Dar, cu sistemul nostru, am reușit să conducem jocul. Am făcut un meci foarte bun. Suntem puțin dezamăgiți căci am fi meritat să câștigăm. Însă în fotbal nu e suficient să ai o evoluție bună. Titlul nu poate să-i mai scape lui Juventus. Nu mai e niciun dubiu. Acest meci a fost un excelent test în vederea sfertului de finală al Ligii Campionilor (n.r. - cu PSG) în care vrem să facem o bună impresie”.
Și presa italiană a fost impresionată de evoluția Atalantei, dar majoritatea ziarelor consideră că Juventus va câștiga un nou titlu de campioană. Cotidianului „Gazzetta dello Sport” a titrat „Dea încântător, CR7 cu două penalty-uri i-a salvat pe Bianconeri”. O idee asemănătoare a emis „Corriere dello Sport”: „La Juve, un titlu în plus, la  Atalanta premiul criticii și al publicului”.
În urma acestui rezultat, Juventus se detașează la 8 puncte în fruntea clasamentului, cu 76 de puncte, fiind urmată de Lazio (68 de puncte), Atalanta (67p) şi Inter (65p).

Etapa a 32-a

Sâmbătă, 11 iulie
Lazio - Sassuolo 1-2
Brescia - Roma 0-3
Juventus - Atalanta 2-2

Duminică, 12 iulie
Ora 18.15:
Genoa - SPAL
Ora 20.30:
Fiorentina - Verona
Ora 20.30:
Parma - Bologna
Ora 20.30:
Cagliari - Lecce
Ora 20.30:
Udinese - Sampdoria
Ora 22.45:
Napoli - Milan

Luni, 13 iulie
Ora 22.45:
Inter - Torino

Etapa a 33-a

Marți, 14 iulie
Ora 22.45:
Atalanta - Brescia

Miercuri, 15 iulie
Ora 20.30:
Bologna - Napoli
Ora 20.30:
Milan - Parma
Ora 20.30:
Sampdoria - Cagliari
Ora 22.45:
Sassuolo - Juventus
Ora 22.45:
Udinese - Lazio
Ora 22.45:
Roma - Verona
Ora 22.45:
Lecce - Fiorentina

Miercuri, 16 iulie
Ora 20.30:
Torino - Genoa
Ora 22.45:
SPAL - Inter Milano

Etapa a 34-a

Sâmbătă, 18 iulie
Ora 18.15:
Verona - Atalanta
Ora 20.30:
Cagliari - Sassuolo
Ora 22.45:
Milan - Bologna

Duminică, 19 iulie
Ora 18.15:
Parma - Sampdoria
Ora 20.30:
Napoli - Udinese
Ora 20.30:
Genoa - Lecce
Ora 20.30:
Fiorentina - Torino
Ora 20.30:
Brescia - SPAL
Ora 22.45:
Roma - Inter

Luni, 20 iulie
Ora 22.45:
Juventus - Lazio

Clasament
1. Juventus 76p
2. Lazio 68p
3. Atalanta 67p
4. Inter 65p
5. Roma 54p
6. Napoli 51p
7. Milan 49p
8. Sassuolo 46p
9. Verona 43p
10. Bologna 41p
11. Cagliari 40p
12. Parma 39p
13. Fiorentina 35p
14. Torino 34p
15. Udinese 33p
16. Sampdoria 32p
17. Lecce 28p
18. Genoa 27p
19. Brescia 21p
20. SPAL 20p

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...