Organismele care supervizează circuitele masculin și feminin de tenis, ATP și WTA, Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) şi cei patru administratori ai turneelor de Grand Slam (Australian Open, Roland Garros, Wimbledon și US Open) au anunţat că s-au strâns şase milioane de dolari (5,53 milioane de euro) pentru fondul de solidaritate destinat ajutorării jucătorilor care se confruntă cu dificultăţi financiare ca urmare a opririi competiţiilor din cauza pandemiei de Covid-19.
Suma va fi împărţită între "circa 800 de jucători de simplu şi dublu ATP/WTA, care au nevoie de un sprijin financiar". Potrivit presei din SUA, administratorii celor patru turnee de Grand Slam ar fi contribuit la acest fond, fiecare, cu câte un milion de dolari. O contribuție similară au avut ATP şi WTA.
Inițierea acestui fond a fost anunţată la 21 aprilie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu