Echipa AZ Alkmaar a trimis o scrisoare Uniunii Europene de Fotbal Asociație (UEFA) în care solicită să fie înscrisă în ediția 2020/2021 a Ligii Campionilor. Mai exact, invalidarea deciziei Federației Olandeze de Fotbal (KNVB), care a anunțat forul continental că Ajax Amsterdam va fi în această postură.
Această controversă a apărut după ce s-a decis anularea ediției în curs a campionatului din Țările de Jos. După 26 de etape disputate în Eredivisie, pe primele două locuri se aflau, la egalitate de puncte (56), Ajax Amsterdam şi AZ Alkmaar, prima având avantajul un golaveraj mai bun: 68:23 față de 54:17. Iar acest criteriu a fost folosit de KNVB pentru a le departaja atunci când a ales reprezentanta în Liga Campionilor.
Conducătorii lui AZ Alkmaar contestă, însă, această alegere. Ei consideră că gruparea lor trebuia să fie desemnată deoarece a câştigat ambele confruntări cu Ajax din trecuta ediţie a campionatului: 1-0 în tur şi 2-0 în retur.
Pe de altă parte, KNVB a anunţat că scrisoarea trimisă de Alkmaar nu va schimba decizia sa. "UEFA ne-a prevenit, iar noi am informat clubul AZ că asta nu va schimba nimic", a declarat luni purtătorul de cuvânt al Federaţiei olandeze de fotbal, Jaap Paulsen. "Am decis locurile calificative pentru competiţiile europene bazându-ne pe trei criterii: transparenţă, obiectivitate şi spirit sportiv. Păstrăm aşadar clasamentul, iar Ajax rămâne pe primul loc".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu