Wikipedia

Rezultatele căutării

vineri, 22 mai 2020

FOTBAL: Campionatul în Spania s-ar putea relua în 12 iunie

Întrerupt în martie de pandemia de coronavirus, Campionatul spaniol de fotbal s-ar putea relua în 12 iunie. Seria ar fi deschisă de meciul FC Sevilla - Betis Sevilla, programat în cadrul etapei cu numărul 28.
Potrivit presei iberice, anunţul oficial privind reluarea competiției ar urma să fie făcut în 28 mai. Fiecare echipă ar urma să joace un meci la 72 de ore, iar competiţia s-ar încheia în acest fel la 19 iulie. Desigur, în cazul în care întrecerea n-ar fi afectată de pandemie.
Preşedintele LaLiga, Javier Tebas, a comentat informaţiile difuzate de ziare: "Cluburile, conducătorii, jucătorii, arbitrii, liga, toată lumea este pregătită să reînceapă sezonul, dar campionatul se va relua doar când autorităţile sanitare vor considera acest lucru posibil. Coordonarea cu Consiliul Superior al Sportului şi cu Federaţia Spaniolă de Fotbal (RFEF) este şi va fi foarte importantă"
LaLiga a fost întreruptă la mijlocul lunii martie. În clasament, FC Barcelona ocupă locul 1, cu 58 de puncte, urmată de Real Madrid (56p), FC Sevilla (47p), Real Sociedad (46p) și Getafe (46p). Cluburile spaniole au primit permisiunea să reia antrenamentele în grupuri mici.
Unsprezece etape de campionat sunt încă de jucat în prima ligă spaniolă. Iar în runda următoare, a 28-a, sunt programate meciurile Mallorca - FC Barcelona, Real Madrid - Eibar, FC Sevilla - Betis Sevilla, Real Sociedad - Osasuna, Grenada - Getafe, Athletic Bilbao - Atletico Madrid, Valencia - Levante, Celta Vigo - Villarreal, Espanyol Barcelona - Alaves, Leganes - Valladolid.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...