Antrenor principal al echipei Gaziantep FK, Marius Şumudică a vorbit, la Digi Sport, despre cazul de infectare cu COVID-19 cu care se confruntă gruparea turcă.
Românul nu-și explică ce s-a întâmplat: „Avem al treilea maseur care are virusul. Nu ştiu exact... Cred că era singurul pe care-l vedeam tot timpul cu mănuşi, cu mască… Din 80 de angajaţi, el a fost singurul testat pozitiv. E turc. Sperăm să fie o eroare. La Beşiktaş au fost şase jucători şi după cinci zile a rămas doar unul. De multe ori aceste teste au o marjă de eroare. Vom repeta testul peste cinci zile, însă ne-am oprit din activitate până atunci. N-aveam nicio treabă cu el”, a explicat tehnicianul, care a adăugat că echipa a fost nevoită să se antreneze prin video.
Șumudică s-a referit și la măsurile de prevenție luate în Turcia: ”În Gaziantep peste 90 la sută au măşti pe stradă. Au gestionat foarte bine problemele. Noi de două zile suntem izolaţi, am rămas la hotel. Trebuie să trecem cu bine peste testul ăsta de marţi. Din momentul în care am ieşit bine, toţi, îi bag în cantonament”, a spus Şumudică.
Pe de altă parte, românul a considerat ca fiind cea mai mare prostie să bagi toată echipa în izolare dacă un jucător este testat pozitiv: “Dacă unul a luat virusul ce să facem, distrugem un club? E cea mai mare prostie. Ce, să scoţi un club din competiţie?”
El s-a referit și la probleme financiare cauzate de pandemia de coronavirus. “Şi la noi sunt restanţe trei luni. Nu s-au plătit salariile din februarie. Vor fi discuţii şi vom vedea unde vor ajunge”, a adăugat tehnicianul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu