Wikipedia

Rezultatele căutării

duminică, 10 mai 2020

FOTBAL: Un tricou al lui Maradona, vândut pentru ajutorarea persoanelor nevoiașe

Vânzarea unui tricou al echipei naţionale a Argentinei semnat de Diego Armando Maradona a permis strângerea de fonduri pentru ajutorarea persoanelor dintr-un cartier defavorizat din Buenos Aires, afectat de carantina impusă din cauza pandemiei de Covid-19.
Maradona a transmis și un mesaj pe acest tricou-replică a celui utilizat de Argentina la Campionatul Mondial de fotbal din 1986. "Vom trece şi peste asta", a scris cel care a câștigat atunci titlul suprem. Licitația a permis strângerea unei sume necesare pentru cumpărarea a o sută de kilograme de mâncare, precum şi a unor produse de igienă şi a măştilor de protecţie pentru locuitorii din cartierul Favaloro.
În Argentina, după 50 de zile de carantină, sărăcia care afecta deja 35,5% dintre argentinieni în 2019, s-a accentuat. Potrivit ministrului Dezvoltării Sociale, Daniel Arroyo, circa 8.000 de tone de hrană sunt distribuite în fiecare lună, jumătate însă faţă de ceea ce se estimează că ar fi necesar pentru funcţionarea cantinelor unde mănâncă zilnic 500.000 de copii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...