Echipa de fotbal Tottenham Hotspur a deschis o anchetă după ce Serge Aurier (27 de ani) a postat pe rețelele sociale o fotografie din care reiese că a încălcat regulile de distanţare socială.
Sportivul din Côte d'Ivoire a postat pe Instagram o fotografie cu el şi cu frizerul său, după ce s-a tuns. Și aceasta deși în Anglia frizeriile şi saloanele de coafură se vor deschide, cel mai devreme, la 4 iulie, iar cetățenii nu pot primi străini în casele lor.
Criticat cu asprime în presă, Aurier a reacţionat: “Frizerul meu este negativ. La fel şi eu. Aşa că nu mai vorbiţi degeaba. Puneţi-vă măşti şi mănuşi atunci când veniţi să faceţi fotografii la centrul de pregătire, căci şi aceasta este o parte a regulilor”.
Aflat printre componenții echipei Tottenham care au reluat, marţi, antrenamentele colective, Serge Aurier nu este, însă, la prima abatere de acest fel în perioada pandemiei de Covid-19.Fundașul şi colegul său Moussa Sissoko au făcut o donaţie pentru sistemul de sănătate şi şi-au cerut scuze după ce au fost filmaţi antrenându-se împreună.
Serge Aurier este component al echipei Tottenham Hotspur din 2017. Anul trecut, el a disputat cu gruparea londoneză finala Ligii Campionilor Europeni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu