Pandemia de Covid-19 a dat peste cap calendarul competițional în sportul european. Afectate serios sunt și competițiile din fotbal, inclusiv cele continentale la nivel de cluburi. În acest context, cotidianul britanic ”The Times” susține că Uniunea Europeană de Fotbal Asociație (UEFA) intenționează să suprime tururile preliminare ale ediției 2020/2021 în Liga Campionilor și Liga Europa.
Forul continental a amânat pentru luna august meciurile din ultimele tururi ale ediției în curs. Și aceasta pentru a permite campionatelor naționale să se încheie. De asemenea, UEFA a precizat că faza grupelor ediției viitoare a Ligii Campionilor și Ligii Europa va debuta în 20 octombrie. Adică mult mai târziu decât se obișnuia.
În contextul calendarului aglomerat, ”The Times” susține că se va renunța la tururile preliminare ale cupelor europene... Nu se spune, însă, ce vor face echipele implicate în aceste calificări. România, de pildă, va avea toate cele patru formații în această fază a competițiilor. Mai mult decât atât, ele vor intra încă din primul tur preliminar. Și aceasta fiind țara noastră a ajuns pe locul 20 al clasamentului coeficienților UEFA pe perioada 2013/2014 - 2017/2018.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu