Wikipedia

Rezultatele căutării

sâmbătă, 2 mai 2020

BASCHET: LeBron James se opune ideii anulării ediției 2019/2020 în NBA

În contextul în care în SUA s-au înregistrat, până în momentul redactării acestor rânduri, 1.131.492 cazuri de persoane infectate cu Covid-19, dintre care au decedat 65.776, nu puțini sunt conducătorii de cluburi şi agenţi de jucători de acolo care propun ca ediția 2019/2020 din NBA să fie anulată. O opinie diferită a emis LeBron James, dar și patronii celor 30 de francize. 
Starul lui Los Angeles Lakers a postat următorul mesaj pe Twitter: "Am văzut articole în care se spunea că mai mulţi conducători şi agenţi vor să anuleze sezonul. Eu nu am discutat cu nimeni care ar vrea aşa ceva. Când situaţia va fi sigură, noi vrem să terminăm campionatul. Sunt pregătit. Echipa mea este pregătită. Nimeni nu vrea o anulare".
Ideea că sunt oameni de baschet în SUA ce doresc anularea campionatului a fost emisă de postul de televiziune CNBC. Ulterior, în 1 mai, a apărut informația că președinții celor 30 de francize din NBA s-au pronunțat în unanimitate pentru încheierea campionatului pe teren.  
Deunăzi, NBA a anunțat redeschiderea unor centre de antrenament începând cu 8 mai. Desigur, dacă situația sanitară din SUA și din Canada o va permite. Totodată, NBA le-a recomandat echipelor, în scris, să nu testeze pentru Covid-19 jucătorii sau membrii staff-ului tehnic care sunt asimptomatici. “Nu este potrivit, în actualul context de sănătate publică, să fie testaţi în mod regulat toţi jucătorii şi toţi membrii stafurilor pentru coronavirus”.
Liga Nord-americană de baschet (NBA) a fost întreruptă la 11 martie, dată la care Los Angeles Lakers era lider în Conferinţa de Vest, iar Milwaukee Bucks în cea de Est. După întreruperea competiției, unele francize au fost criticate pentru că au putut aranja ca toţi jucătorii să fie testaţi în perioada timpurie a pandemiei, când testele erau dificil de obţinut.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...