Wikipedia

Rezultatele căutării

marți, 2 iunie 2020

NATAȚIE: Campion olimpic și star al filmului, Johnny Weissmüller s-a născut la Freidorf, lângă Timișoara

În anii 80, Victor Bănciulescu a lansat ideea că Johnny Weissmüller, cel care ne fascinase copilăria prin interpretarea rolului principal din seria „Tarzan”, își are originile în România. Mai precis în Timișoara. Mai apoi, prin 1997, corespondenții locali ai cotidianului „ProSport” au descoperit atât fișa matricolă a acestuia, cât și câteva morminte aparțin unor rude ale sale.
Cert este că în istoria sportului american există câțiva mari campioni cu origini românești. Iar cel mai cunoscut dintre ei rămâne Johnny Weissmüller (Peter Johann Weissmüller). Născut la Freidorf, lângă Timișoara, în 2 iunie 1904 (pe atunci Banatul făcea parte din Imperiul Austro-Ungar), acesta a devenit faimos, în lumea întreagă, îndeosebi pentru că l-a interpretat pe Tarzan – la înmormântarea sa, în 20 ianuarie 1984, la Acapulco, în Mexic, s-a auzit strigătul „omului-maimuță”... Altfel, se pare că străgătul lui Tarzan este, de fapt, un yodel austriac înregistrat invers și accelerat. Altfel, Johnny Weismuller a fost ales pentru a-l interpreta pe eroul creat de Edgar Rice Burroughs în 1932, impresionând prin musculatura sa, dar mai ales prin talentul de înotător.
Johnny Weissmüller a ajuns în SUA pe când avea 7 ani, împreună cu ai săi părinți, Petrus și Elisabeth. Obligat să practice înotul pentru a-și ameliora sănătatea (a avut poliomielită la 2 ani), a performat rapid în acest sport, cucerind cinci medalii olimpice de aur: trei în 1924, la 100 m liber, 400 m liber și 4x200 m liber, și două în 1928, la 100 m liber și 4x200 m liber. Sportiv cu o vitalitate extraordinară, a mai cucerit 67 de titluri mondiale și 52 naționale! Multiplu (28) recordman mondial, a fost primul înotător care a coborât sub un minut la 100 de metri liber în bazin olimpic (58,6 secunde). De asemenea, a fost și un bun jucător de polo.
Interesant este că Johnny Weismuller a susținut în tinerețe că s-a născut în Windber, statul Pennsylvania. Biografii săi au explicat această inadvertență prin faptul că el și-a ascuns originea pentru a fi inclus în lotul de natație al SUA.
Cu toate că a câștigat circa două milioane de dolari pentru aparițiile sale în filme, Johnny Weismuller a adunat tot felul de datorii. Astfel că spre bătrânețe el s-a trezit ruinat, sfârșindu-și viața într-un azil... Post-mortem, i s-a acordat titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei. Iar în timpul Jocurilor Olimpice de la Londra, în 2012, o stație a metroului din capitala Regatului Unit i-a purtat numele.
Și-a salvat amicii cu strigătul în Cuba lui Fidel Castro
Se spune că în 1958, în timpul Revoluției din Cuba, Tarzan și câțiva amici jucau golf acolo. La un moment dat, ei au fost înconjurat de oamenii lui Fidel Castro. Moment în care Johnny Weismuller a folosit strigătul lui Tarzan. Recunoscându-l, soldații cubani au exclamat: „Tarzan! Bine ai venit în Cuba!” Iar apoi l-au însoțit atât pe el, cât și pe amicii săi, americani, într-o zonă fără pericol.
Text: Marian-Valentin Burlacu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...