Antrenor al echipei FC Liverpool, devenită campioană a Angliei după o așteptare de 30 de ani, germanul nu e entuziasmat de ideea de a i se ridica o statuie în fața stadionului „Anfield Road”.
Ideea a fost lansată de Steven Gerrard, fost căpitan al ”cormoranilor”, actualmente antrenor al lui Glasgow Rangers. Iar Jürgen Klopp a reacționat imediat: „Nu sunt interesat de o statuie, cu atât mai mult în timpul vieții mele. Noi am câștigat campionatul și sunt foarte mulțumit că oamenii văd asta într-o manieră pozitivă. Dar nu cred că pot fi comparat cu figurile emblematice ale clubului. Nu știu cât timp a petrecut la club Bill Shankly (n.r. - 1959-1974), dar a realizat tot luând echipa din liga a doua... Bob Paisley a câștigat și el practic tot. În sfârșit, Kenny Dalglish a jucat pentru acest club, iar apoi a fost antrenor-jucător. El a avut succes și ca antrenor. A fost incredibil. Nu e nicio comparație posibilă. Eu sunt aici de patru ani și jumătate. Am venit din Germania și am încercat să-mi fac treaba. Este adevărat, iubesc acest oraș, acest club, dar pentru moment nu mă pot compara cu aceste persoane”.
Bill Shankly a fost manager al lui FC Liverpool între 1959 și 1974. Din această postură, a promovat echipa în prima ligă, în 1962. A câștigat titlul de campion în 1964, 1966 și 1973, Cupa Angliei în 1965 și 1974, precum și Cupa UEFA în 1973. A fost declarat al 4-lea antrenor de fotbal din toate timpurile de „FourFourTwo”, al 10-lea de „France Football” și ESPN, respectiv al 20-lea de „World Soccer”.
Bob Paisley a pregătit echipa între 1974 și 1983, răstimp în care Liverpool a câștigat titlul de campioană de 6 ori (1976, 1977, 1979, 1980, 1982 și 1983), Cupa Ligii Engleze de 3 ori (1981, 1982, 1983), Cupa Campionilor Europeni de două ori (1977, 1978), Supercupa Europei (1977), Cupa UEFA (1976). A fost ales antrenorul anului de 6 ori.
Kenny Dalglish a fost jucător (1977-1990) și antrenor (1985-1991, 2011/2012) la FC Liverpool. Din a doua postură, el a câștigat titlul de campion în 1986, 1988 și 1990, Cupa Angliei în 1986 și 1989.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu