Wikipedia

Rezultatele căutării

marți, 2 iunie 2020

FOTBAL / GERMANIA: Jucătorii care au transmis mesaje legate de George Floyd vor fi sancționați

Comisia de Disciplină a Federaţiei Germane de Fotbal (DFB) a deschis o anchetă legată de mesajele transmise de unii jucători din Bundesliga, în weekend, cu trimitere la decesul lui George Floyd, bărbatul de culoare ucis de un poliţist la Minneapolis. Potrivit lequipe.fr, fotbaliștii riscă să fie sancţionaţi.
Această ipoteză este susținută de reglementările International Football Association Board (IFAB), forul care modifică legilor jocului, și care au fost adoptate de DFB pentru ediția 2019/2020. Acestea prevăd faptul că pe echipamentul jucătorilor nu trebuie să apară niciun slogan, mesaj, nicio imagine cu caracter politic, religios sau personal. „Pentru orice infracţiune, un jucător sau o echipă va fi sancţionat de către organizatorul competiţiei, federaţia naţională sau FIFA. Prin urmare, este de competenţa Comisiei de Disciplină a DFB să se sesizeze în legătură cu aceste cazuri", a precizat Federația Germană de Fotbal într-un comunicat de presă.
Printre sportivii care sunt anchetați de DFB se numără jucătorii Weston McKennie (Schalke 04), Jadon Sancho şi Achraf Hakimi (Borussia Dortmund), care şi-au exprimat indignarea după moartea lui George Floyd. Primul a purtat o banderolă, iar ceilalţi doi și-au arătat mesajele scrise pe tricouri. Totodată, Marcus Thuram, atacantul francez al echipei Borussia Monchengladbach care a pus un genunchi pe gazon după un gol, repetând gestul făcut de jucătorul de fotbal american Colin Kaepernick pentru a denunţa violenţa poliţiei împotriva populaţiei de culoare din Statele Unite, nu este vizat de această procedură. "După primul său gol (n.r. - în timpul meciului victorios pe care Monchangladbach l-a disputat cu Union Berlin), el a pus genunchiul stâng pe pământ, privind spre sol. Un gest deschis interpretărilor, dar care nu este împotriva regulilor", a explicat DFB.
Pe de altă parte, Fritz Keller, președintele Deutscher Fussbal-Bund, a precizat într-un comunicat de presă: „Este intolerabil ca oamenii să fie discriminaţi din cauza culorii pielii lor. Mă întristează când mor din cauza asta. Victimele rasismului au nevoie de solidaritatea noastră. Am cel mai mare respect pentru jucătorii care iau poziţie şi îşi manifestă solidaritatea. Avem jucători responsabili ca ei şi sunt mândru de ei. Din punct de vedere moral, am înţeles complet ce au făcut în acest weekend".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...