Programat în 1 noiembrie, Maratonul de la New York a fost anulat din cauza pandemiei de COVID-19. Alergătorii care și-au achitat taxa de participare urmează a stabili dacă aceasta le va fi returnată sau dacă va fi reportată în contul unei ediții viitoare a întrecerii.
Organizatorii cursei pe distanța de 42,195 km au anunțat că au luat această decizie pentru a proteja sănătatea participanților, spectatorilor, voluntarilor, personalului și partenerilor implicați în acest eveniment.
Lansată acum 50 de ani, când la start s-au aliniat 127 de concurenție, iar fiecare a achitat un dolar ca taxă de înscriere, cursa a mai fost anulată în 2012, când Uraganul Sandy a făcut imposibilă desfășurarea ei. Cu un an înainte, au trecut linia de sosire 46.536 de alergători. De asemenea, milioane de spectatori îi încurajează pe concurenți.
Maratonul de la New York face parte din World Marathon Majors, alături de cursele de la Berlin, Boston, Chicago, Londra și Tokyo.
În 1996, Anuța Cătună a devenit prima alergătoare din România care a câștigat prestigioasa întrecere, fiind cronometrată în două ore, 28 de minute și 18 secunde.
Până la ora redactării acestui text, în statul New York s-au raportat 413.337 cazuri de persoane infectate cu COVID-19, respectiv 31.340 de decese.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu