În ultimele zile, Federația Engleză de Rugby (RFU) a declanșat o dezbatere pe seama cântecului care a devenit imn al reprezentativei în 1988. Acesta a fost compus în 1862, de Wallace Willis, un fost sclav indian din SUA.
În contextul mișcării „Black Lives Matter”, declanșată după uciderea afro-americanului George Floyd de către un agent de poliție, în Minneapolis (SUA), luna trecută, protestatarii britanici au dărâmat statuia unui armator din Bristol și au vandalizat statuia lui Winston Churchill, de lângă Parlamentul din Londra. De asemenea, filmul ”Pe aripile vântului” a fost scos din programul unui post tv.
Așa se explică faptul că directorul executiv al RFU, Bill Sweeney, s-a exprimat deunăzi în privința „reconsiderării” cântecului „Swing Low, Sweet Chariot” în „contextul său istoric” și a vorbit despre „rolul nostru în educarea fanilor pentru ca ei să ia decizii în mod conștient”. Dezbaterea n-a întrunit unanimitate, însuși premierul Boris Johnson afirmând că nu o aprobă.
Cântecul „Swing Low, Sweet Chariot” a fost fredonat pentru prima oară la un meci al echipei de rugby în XV a Angliei în 5 martie 1988. Conduși (0-3) de Irlanda, ”trandafirii” s-au impus cu 35-3, iar trei eseuri au fost marcate de Chris Oti. Acesta era primul jucător de culoare ce evolua, în ultimii 80 de ani, pentru echipa de rugby a Angliei. Iar un grup de copii de la școala benedectină Douai Abbey, aflat pe stadionul „Twickenham”, a cântat atunci „Swing Low, Sweet Chariot” pentru eroul partidei. Cu un an înainte, la un turneu de rugby în 7 disputat pe aceeași arenă londoneză, cântecul s-a auzit în onoarea lui Martin Offiah, de asemenea rugbyst de culoare, fost internațional englez de rugby în XIII.
Inspirat de copilăria lui Wallace Willis pe plantațiile din Mississippi, „Swing Low, Sweet Chariot” vorbește despre moarte, de îngerii care veneau pentru a-i conduce în Ceruri, de fluviul Iordan. Preluat de congregații religioase, cântecul a fost remarcat de reverendul Alexander Reid, datorită căruia s-a răspândit în SUA și în Europa. El a fost interpretat de diverși muzicieni, în timp, pe această listă aflându-se Anton Dvorak, Big Bill Broonzy, Louis Armstrong, Eric Clapton, Johnny Cash, Dizzy Gillespie sau de grupurile UB40 și Ladysmith Black Mambazo.
Există o tradiție ca echipele importante de rugby să dețină un imn propriu. Iar dacă Anglia are „Swing Low, Sweet Chariot”, Scoția se mândrește cu „Flowers of Scotland”, Țara Galilor cu „Hen Wlad fy Nhadau”, iar Irlanda cu ”Ireland's Call”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu