Wikipedia

Rezultatele căutării

luni, 1 iunie 2020

MOTORSPORT: Lewis Hamilton nu înțelege de ce colegii lui albi nu iau atitudine după uciderea lui George Floyd

De șase ori campion mondial de Formula 1, Lewis Hamilton i-a criticat pe colegii lui din Marele Circ, albi în marea majoritate, pentru faptul că nu iau atitudine faţă de uciderea lui George Floyd de către poliţişti americani.
Într-o postare pe pe contul său de Instagram, britanicul a scris: „Îi văd pe aceia dintre voi care stau tăcuţi. Unii dintre voi sunteţi staruri, dar rămâneţi tăcuţi în fața nedreptăţii. Niciun semn de la cei care lucrează în același loc ca mine, căci desigur Formula 1 este un sport dominat de albi. Sunt singur pentru că sunt unicul pilot de culoare. Rasismul trebuie combătut prin acțiuni. Nu prin tăcere".
După câteva ore, pilotul Mercedes a revenit: „Nu sunt de acord cu jafurile şi cu incendierea clădirilor, ci cu cei care protestează paşnic. Nu poate exista pace până când aşa-zișii noştri lideri nu vor face schimbări. Nu numai în America, ci şi în Marea Britanie, în Spania, în Italia. Peste tot. Modul cum sunt tratate minorităţile trebuie să se schimbe şi modul în care îi educaţi pe cei din ţara voastră despre egalitate, rasism, ură de clasă, faptul că suntem toţi la fel. Nu suntem născuţi cu rasism şi ură în inimile noastre, ci sunt lucruri învăţate de la cei pe care îi admirăm."
Postările lui Hamilton au trezit, totuși, reacția unor colegi de-ai lui. Actualmente component al echipei Renault, Daniel Ricciardo a declarat că moartea lui Floyd a fost "o ruşine" şi a cerut unitate împotriva rasismului. „Rasismul este toxic şi nu trebuie abordat cu violenţă sau tăcere, ci cu unitate şi acţiune", a scris australianul pe Instagram.
Și Lando Norris (McLaren) a adăugat o linie la profilul său de pe platforma de streaming Twitch, în care spune: „Semnaţi petiţiile!BLM #BLACKLIVESMATTER".
Iar canadianul Nicholas Latifi, care urmează să piloteze pentru Williams în acest an competițional, a notat pe Twitter: „Acest lucru trebuie să se oprească #JusticeForGeorgeFloyd."
De asemenea, Charles Leclerc (Ferrari) a explicat tăcerea lui: „Nu m-am simțit în stare să-mi exprim sentimentele. Este motivul tăcerii mele de până acum. Încă îmi găsesc cu greu cuvintele pentru a descrie atrocitatea pe care am văzut pe Internet”. 
Moartea unui bărbat de culoare american, George Floyd, neînarmat, în urma unei arestări „în forţă” a declanşat un val de furie la Minneapolis. Transmis luni seara, pe Facebook Live, filmul a surprins un bărbat pus la pământ, pe burtă, de către un poliţist care îl imobilizează cu un genunchi pe gât. George Floyd a acuzat timp de mai multe minute că nu poate respira şi că îl doare, în timp ce agentul de poliție, un alb, i-a spus să stea calm. Un al doilea poliţist i-a ţinut la distanţă pe trecători, care au început să protesteze în momentul în care Floyd nu mai mişca. „Nu mai respiră! Nu mai mişcă! Luaţi-i pulsul”, repeta un trecător, în timp ce poliţiştii au aşteptat o ambulanţă, care a sosit după mai multe minute. Floyd a fost transportat la un spital din oraş, unde a murit.
Ulterior, patru poliţişti din Minneapolis au fost concediaţi după ce înregistrarea video a intervenţiei a fost difuzată pe reţele de socializare. Poliţistul Derek Chauvin, implicat în moartea lui George Floyd, a fost arestat şi acuzat de omor prin imprudenţă. Iar tot mai multe confruntări între manifestanţi şi poliţişti au zguduit, toată săptămâna trecută, mai multe oraşe din Statele Unite ale Americii, plasate în stare de asediu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...