Wikipedia

Rezultatele căutării

luni, 22 iunie 2020

FOTBAL / SPANIA: Antrenorul Carlo Ancelotti este urmărit pentru evaziune fiscală

Parchetul din Spania a anunţat, astăzi (luni, 22 iunie), că a început cercetarea lui Carlo Ancelotti (61 de ani), acuzat că a ascuns de autorităţile fiscale spaniole o parte din venitul său în perioada în care a fost antrenor la Real Madrid. Ar fi vorba despre aproximativ un milion de euro, în special din drepturile de imagine.
În comunicatul remis presei se specifică faptul că plângerea vizează „două posibile infracţiuni împotriva Fiscului, referitoare la impozitul pe venit pentru anii fiscali 2014 şi 2015”, în care antrenorul italian nu ar fi declarat ”un total de 1.062 milioane de euro".
Potrivit Parchetului de la Madrid, Ancelotti şi-ar fi declarat salariile primite de la Real Madrid în 2014 şi 2015, dar nu şi „veniturile corespunzătoare exploatării drepturilor sale de imagine, precum şi cele derivate din relaţia sa cu clubul sportiv din Madrid sau cele percepute ca urmare a contractelor cu alte mărci". De asemenea, s-a precizat că Ancelotti ar fi făcut acest lucru „cu intenţia de a se sustrage în mod nejustificat de la plata obligaţiilor sale faţă de fisc". Tehnicianul este acuzat că s-a bazat pe o „reţea complexă de companii de paravan" pentru a ascunde de fiscul spaniol identitatea beneficiarului real al acestor venituri. Un judecător trebuie acum să fie de acord să se sesizeze în acest caz şi eventual să-l audieze pe fostul antrenor.
Autorităţile fiscale din Spania au anchetat, în ultimii ani, mai multe vedete ale fotbalului, printre acestea figurând Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo, ambii fiind condamnaţi la plata unor amenzilor mari pentru evaziune fiscală.
Originar din Reggiolo, oraș în care s-a născut în 10 iunie 1959, Carlo Ancelotti a evoluat ca mijlocaș pentru AC Parma (1976-1979), AS Roma (1979-1987) și AC Milan (1987-1992), perioadă în care a câștigat Cupa Campionilor Europeni (1989, 1990), campionatul (1983, 1988, 1992), Cupa Italiei (1980, 1981, 1984, 1986), Supercupa Italiei (1989), Cupa Intercontinentală (1989, 1990) și Supercupa Europei (1989, 1990). De asemenea, a ocupat locul 3 la CM 1990 cu echipa Italiei.
Ca antrenor, a pregătit formații cunoscute precum AC Parma (1996-1998), Juventus (1999-2001), AC Milan (2001-2009), Chelsea (2009-2011), PSG (2011-2013), Real Madrid (2013-2015), Bayern Munchen (2016/2017), Napoli (2018/2019) și Everton (din 2019). Din această postură are în palmares Liga Campionilor (2003, 2007, 2014), CM al cluburilor (2007), Supercupa Europei (2003, 2007, 2014, 2014), campionatul Italiei (2004), Cupa Italiei (2003), Supercupa Italiei (2004), campionatul Angliei (2010), Cupa Angliei (2010), campionatul Franței (2013), Cupa Spaniei (2014), campionatul Germaniei (2017), Supercupa Germaniei (2016, 2017) și Cupa Intertoto (1999). Ca antrenor al echipei Italiei a disputat finala CM 1994.   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...