Wikipedia

Rezultatele căutării

vineri, 12 iunie 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Petrolul Ploieşti și Astra Giurgiu au remizat într-un meci de verificare

Cu o zi înainte de reluarea Ligii 1, formaţia Astra Giurgiu a terminat la egalitate, 0-0, partida de verificare disputată joi, 11 iunie, în deplasare, cu Petrolul Ploieşti. Cu toate că nu s-a marcat ocaziile de gol n-au lipsit, iar gazdele au avut două șuturi în cadrul porții adverse.
Potrivit site-ului fcpetrolul.ro, ”Seria ocaziilor a fost deschisă de către Hamza Younes (8), cel care a șutat, din marginea suprafeței de pedeapsă, puțin peste poartă, după o fază la care au mai contribuit Mihai Nițescu și Armando Vajushi. Astra a replicat prin Fatai (14), cu o lovitură de cap ce a ocolit butul din stânga, și prin Takayuki Seto (21), mijlocașul japonez, rămas singur în careu după o pasă a lui Budescu, fiind împiedicat să înscrie de parada excelentă a lui Raul Avram. Apoi, Răuță (33) a trimis cu capul, după un corner de pe stânga, dar Lazăr s-a întins și a salvat in-extremis, iar Deac (37) a luat la țintă transversala porții vizitatorilor, cu un șut expediat de la 10 metri, lateral stânga! După reluare, Balaure (58) a reluat, cu capul, din fața porții lui Lungu, puțin alături, iar Roige (61) și Robert Enache (62) i-au dat emoții mari lui Bolboașă, cu două șuturi ce au ocolit de puțin buturile adverse. A doua bară a „galben-albaștrilor” s-a consemnat în minutul 72, atunci când Blănaru a trimis puternic, de la 22 de metri, în transversală!”.
Cele două echipe au început meciul de pe Stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești în următoarele formule:
FC Petrolul: Avram – Bărboianu, Răuţă, Manolache, Olaru – Meza Colli – Deac, Ekollo, Niţescu, Vajushi – Younes.
Antrenor: Constantin Enache.
Astra: Lazăr – Bruno, Tamaş, Graovac, Radunovic – Seto, Crepulja – Baicu, Budescu, V. Gheorghe – Fatai.
Antrenor: Bogdan Andone.
După pauză au fost operate schimbări în ambele formații:
FC Petrolul: Lungu – Bărboianu (70 Olaru, 85 Meza Colli), Sîrghi, Ad. Nicolae, Ţicu (75 Manolache) – Pierce – Saim Tudor, R. Enache, Marinescu, Roige – Blănaru.
Antrenor: Constantin Enache.
Astra: Bolboaşă (80 Silveanu) – Graur, Avram, Dandea, Trusescu (Pahonţu) – Simion, Şerban – D. Gheorghe, Ioniţă, Balaure – Stahl. 
Antrenor: Bogdan Andone.
Alibec, Răduţ şi Dima au fost menajaţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...