Atacantul uruguayan Edinson Cavani (33 de ani) şi fundaşul belgian Thomas Meunier (28 de ani) au refuzat prelungirea cu două luni a contractelor lor cu Paris Saint-Germain, care expiră la 30 iunie. Motiv pentru care aceștia nu vor evolua pentru gruparea din Paris în Final 8-ul Ligii Campionilor.
În condițiile în care ediția 2019/2020 a primei ligi din Franța a fost oprită definitiv din cauza pandemiei de COVID-19, PSG urmează să dispute meciurile din principala competiție continentală în luna august.
Principala soluție de a-l înlocui pe Cavani este Icardi, care a evoluat ca titular în 61% din meciurile disputate în Ligue 1. El a înscris un gol la trei șuturi expediate, având cea mai bună medie din campionat din acest punct de vedere. Cavani, în schimb, este cel mai bun marcator din istoria clubului parizian, cu 200 de goluri înscrise în 301 de meciuri jucate pentru acesta.
În ceea ce îl privește pe fundașul Thomas Meunier, acesta ar fi refuzat oferta PSG de a-și prelungi contractul deoarece va pleca la Borussia Dortmund. Internaţionalul belgian ar dori să se integreze cât mai curând posibil la noua lui echipă, ceea ce nu ar fi posibil dacă va participa cu PSG în Liga Campionilor.
Pe de altă parte, Thiago Silva, Layvin Kurzawa şi Eric Choupo-Moting, aflați în aceeaşi situaţie cu Cavani și Meunier, ar fi acceptat propunerea conducătorilor PSG şi ar urma să participe la turneul final al Ligii Campionilor de la Lisabona.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu