Wikipedia

Rezultatele căutării

marți, 30 noiembrie 2021

MOTO / RALIUL-RAID DAKAR 2022: Mani Gyenes și-a trimis motocicleta în Arabia Saudită

Programată chiar în primele zile ale anului viitor, ediția 2022 a Raliului-raid Dakar se va desfășura în Arabia Saudită. Iar printre participanți la clasa moto se va număra și sătmăreanul Emanuel ”Mani” Gyenes (37 de ani). Deunăzi, acesta s-a aflat la Marsilia pentru a asista la îmbarcarea motorului cu care va concura.

Într-o postare pe Facebook, pilotul român a dat detalii și despre întrecerea la care va fi prezent: „A treia ediție organizată în Peninsula Arabă va debuta pe 1 ianuarie cu un prolog și podiumul de start (acesta va fi organizat în Ha,il). Vom avea un total de 8.375 de km împărțiți în 12 etape + prolog, iar din aceștia 4.258 de km sunt reprezentați de probele speciale. Traseul va avea mai multe dune comparativ cu anii precedenți, iar etapa maraton va fi chiar la începutul primei săptămâni de cursă”.

Pentru Gyenes, aceasta va fi cea de-a 11-a participare în cel mai dificil raliu-raid din câte se organizează. Cea mai bună clasare a lui la „general” a fost 14 în ediția 2016. De asemenea, a câștigat în două rânduri la clasa Marathon și o dată, anul trecut, la Malle Moto. Născut în 3 martie 1984, în Satu Mare, Gyenes a avut participări anuale în Red Bull Romaniacs, o competiție la care s-a numărat mai mereu printre protagoniști. Dintre performanțele sale acolo putem aminti locul 1 la clasa Expert Team (coechipier Laszlo Olah) în 2005 și 2006, locul 9 la clasa Pro în 2007 și 2010, locul 14 la clasa Pro în 2008,  locul 2 la clasa Expert Single în 2009 și locul 2 la clasa Expert Single în 2013. În 2007, a cucerit medalia de argint la International Six Days Enduro – Chile. Un an după aceea, a obținut o victorie de specială în Raliul Faraonilor (Campionatul Mondial de Rally-Raid), ocupând locul 6 în clasamentul general. În 2009, s-a clasat pe locul 1 la clasa Producție a Raliului Marocului (Campionatul Mondial de Rally-Raid), terminând pe locul 8 în clasamentul general. În 2010, a ocupat locul 4 clasa Super Producție +450 cmc în Raliul Tunisiei (Campionatul Mondial de Rally-Raid), terminând pe locul 8 în clasamentul general. În 2013, a obținut medalia de argint la International Six Days Enduro – Sardinia, iar în 2015, a cucerit medalia de argint la International Six Days Enduro – Slovacia și a fost vicecampion de endurocross al Ungariei. Gyenes a fost multiplu Campion al României la Enduro (2005, 2007, 2008, 2010, 2012, 2013, 2014, 2015) și la Endurocross (2006, 2009, 2010, 2012, 2013, 2014). De asemenea, a fost câștigător al Romanian Extreme Adventure în 2008. 

Participările lui Mani Gyenes în raliul-raid Dakar

2007: locul 46

2009: abandon etapa 2

2011: locul 17 (câștigător clasa Marathon)

2012: locul 39

2015: locul 21 (câștigător clasa Marathon)

2016: locul 14

2017: locul 17

2018: locul 23

2019: abandon etapa 8

2020: locul 29 (câștigător clasa Malle Moto)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...