Wikipedia

Rezultatele căutării

marți, 16 noiembrie 2021

FORMULA 1: Guanyu Zhou va fi primul pilot chinez care va concura în „Marele Circ”

Echipa Alpha Romeo a anunțat că a semnat un contract cu Guanyu Zhou (22 de ani), care va deveni primul pilot din China ce va concura în Formula 1. Înțelegerea dintre cele două părți este valabilă pentru anul competițional 2022.

Asiaticul îl va înlocui pe italianul Antonio Giovinazzi şi îl va avea coechipier pe finlandezul Valtteri Bottas, care va pleca de la Mercedes la finalul anului. Finlandezul va ocupa locul lăsat liber de compatriotul său, veteranul Kimi Raikkonen, care a decis să se retragă.

Pilot de rezervă la Alpine pentru al doilea an la rând, Zhou a participat în acest an la primele sesiuni de antrenamente libere cu un monopost de Formula 1. S-a întâmplat în timpul Marelui Premiu al Austriei. Înaintea sa, Ma Qinghua a fost ultimul chinez care a participat la teste de Formula 1, în 2012 și 2013, cu echipele HRT și Caterham.

Zhou a reuşit trei victorii în acest an în F2, din care au mai rămas de disputat două etape, luna viitoare, în Arabia Saudită şi în Emiratele Arabe Unite. Oficialii echipei îl descriu pe sportivul chinez, aflat pe locul secund în Formula 2, ca fiind "un pionier care va scrie o pagină esenţială în istoria sporturilor cu motor a ţării sale".

Remarcat de tânăr, Guanyu Zhou a venit în Anglia, la Sheffield, pentru a face karting. Apoi, tânărul născut la Shanghai a făcut parte din academia Ferrari de dezvoltare a tinerilor piloţi, în perioada 2014-2018. Apoi, din 2019, a trecut la Renault. În ultimii doi ani, a fost pilot de teste pentru echipa de Formula 1 a companiei franceze. "Am visat de mic să urc cât de mult pot într-un sport care mă pasionează, iar acum visul s-a împlinit. Mă simt bine pregătit pentru imensa provocare a Formulei 1, vârful sportului meu, alături de un talent dovedit, de clasă mondială, Valtteri Bottas", a declarat tânărul pilot.

Sosirea lui Zhou la Alfa Romeo va fi însoțită de un pachet financiar important. Directorul echipei, Frederic Vasseur, a recunoscut, într-un interviu exclusiv pentru BBC Sport, că acesta a fost un factor în cooptarea pilotului chinez. Acesta a adăugat că talentul lui Zhou a fost, de asemenea, un element-cheie în angajarea lui. Reprezentantul lui Alfa Romeo a adăugat că veniturile suplimentare pe care Zhou le va aduce vor permite echipei de la Hinwil să se situeze aproape de limita costurilor stabilită în F1, anul viitor, când bugetul va fi mult sub suma de 127 de milioane de euro din acest an.

În acest moment, grila este completă pentru ediția 2022 al Campionatului Mondial de Formula 1.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...