Cu toate acestea, Ramos nu este printre liderii echipei la acest capitol. El este depășit de portarul Gianluigi Donnarumma, venit de la AC Milan tot ca jucător liber. Italianul ar câştiga 7 milioane de euro anual. Desigur că cei mai bine plătiți fotbaliști de la PSG sunt Lionel Messi, Kylian Mbappe și Neymar Jr.
Potrivit ”L'Equipe”, salariul brut al lui Ramos ar fi de un milion de euro pe lună. Acesta nu ar fi cerut şi o primă de instalare la sosirea la PSG, aşa cum procedează de obicei fotbaliştii care se transferă liberi de contract. Poate și fiindcă a sosit accidentat la Paris şi starea sa fizică s-a îmbunătăţi abia de curând. Începând din această săptămână, internaţionalul spaniol se antrenează alături de coechipierii săi.
Originar din Camas, o localitate din Andaluzia, Sergio Ramos Garcia s-a născut în 30 martie 1986. Format la centrul de juniori al lui FC Sevilla, fundașul central a fost promovat în prima echipă în 2004. După 50 de meciuri disputate acolo, în 2005 a fost transferat de Real Madrid, formație a cărui tricou l-a îmbrăcat de 700 de ori și pentru care a înscris peste 100 de goluri. Ramos a câștigat titlul de campion de 5 ori (2007, 2008, 2012, 2017 și 2020), Supercupa de tot atâtea ori (2008, 2012, 2017 și 2020) și Cupa Spaniei în două rânduri (2011, 2014). Fundașul a triumfat în Liga Campionilor în 2014, 2016, 2017 și 2018, a câștigat CM al cluburilor în 2014, 2016, 2017 și 2018 și Supercupa Europei în 2014, 2016 și 2017. Cu echipa Spaniei a devenit campion mondial în 2010 și a cucerit titlul european în 2008 și 2012.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu