Ajuns la a 65-a ediție, „Balonul de Aur” a fost decernat în această seară, într-o ceremonie desfășurată la Teatrul Chatelet din Paris. Trofeul le-a revenit lui Lionel Messi (Paris Saint-Germain) și Alexiei Putellas (FC Barcelona). În cadrul galei au mai fost recompensați Pedri (FC Barcelona) - cel mai bun tânăr fotbalist, Gianluigi Donnarumma - cel mai valoros portar și Robert Lewandowski (Bayern Munchen) - golgheterul anului.
Victorios în Copa America 2021, Messi a cucerit Cupa Regelui cu formația catalană anul acesta. Apoi, el a plecat la Paris Saint-Germain. Messi a mai obținut trofeul ”Balonul de Aur” în 2009, 2010, 2011, 2012, 2015 și 2019. Într-un clasament all-time, argentinianul este urmat de Cristiano Ronaldo - 5 (2008, 2013, 2014, 2016, 2017), Johan Cruyff - 3 (1971, 1973, 1974), Michel Platini - 3 (1983, 1984, 1985), Marco van Basten - 3 (1988, 1989, 1992), Alfredo Di Stéfano - 2 (1957, 1959), Franz Beckenbauer - 2 (1972, 1976), Kevin Keegan - 2 (1978, 1979), Karl-Heinz Rummenigge - 2 (1980, 1981) și Ronaldo - 2 (1997, 2002).
Messi a fost urmat de Robert Lewandowski (Bayern Munchen) și Jorginho (Chelsea Londra). Argentinianul a venit la gală alături de soția sa și de cei trei băieți. Argentinianul și ai săi copii au purtat papion și costume identice. Singura deosebire a fost că Messi a purtat pantofi negri, iar ai săi copii unii de culoare albă.
La feminin, „Balonul de Aur” i-a revenit jucătoarei iberice Alexia Putellas (27 de ani), care evoluează ca mijlocaș la FC Barcelona. Aceasta a câștigat cu formația catalană ultima ediție a Ligii Campionilor. Ea îi succede lui Megan Rapinoe. Pe locurile următoare s-au clasat Jennifer Hermoso (31 de ani), Sam Kerr (27 de ani), Viviane Miedema (25 de ani) și Lieke Martens (28 de ani). "Sper că eşti mândru de mine", a declarat Alexia, referindu-se la tatăl ei decedat când era doar o fetiţă.
Acordat celui mai valoros tânăr fotbalist din lume, Trofeul Kopa 2021 i-a revenit lui Pedri (19 ani). Titular la FC Barcelona, semifinalist la Euro 2020 și finalist la Jocurile Olimpice de la Tokyo, ibericul îi succede lui Matthijs de Ligt. ”Messi m-a făcut să devin un jucător mai bun și a fost fantastic să pot evolua alături de el tot anul trecut. A fost un an spectaculos în Spania”, a declarat Pedri. Pe locurile următoare s-au clasat Jude Bellingham (18 ani), Jamal Musiala (18 ani), Nuno Mendes (19 ani) și Mason Greenwood (20 de ani).
În cadrul ceremoniei, înaintea decernării Trofeului Kopa, le-a fost adus un omagiu lui Diego Maradona și Gerd Müller, cei doi mari fotbaliști dispăruți dintre noi în ultimul an. Într-un video difuzat cu această ocazie, Lionel Messi și-a exprimat admirația pentru cel supranumit ”El Pibe de Oro”. Iar fotbalistul lui PSG a recunoscut: „Pentru mine și compatrioții mei, Diego este cel mai bun”. Personalitatea lui Gerd Muller a fost evidențiată de Robert Lewandowski, cel care i-a doborât recordul de goluri marcate într-o ediție din Bundesliga.
În premieră, la gala organizată de revista ”France Footbal” s-a decernat și titlul de ”Golgheterul anului”, iar acesta i-a fost decernat lui Robert Lewandowski. De asemenea, italianul Gianluigi Donnarumma a primit Trofeul Iașin pentru cel mai valoros portar din 2021. Acesta a fost urmat de Edouard Mendy (29 de ani), Jan Oblak (28 de ani), Ederson (28 de ani) și Man uel Neuer (35 de ani).
Iată clasamentul complet
1. Lionel Messi
2. Robert Lewandowski
3. Jorginho
4. Karim Benzema
5. N'Golo Kanté
6. Ronaldo
7. Salah
8. De Bruyne
9. Kylian Mbappé
10. Gianluigi Donnarumma
11. Erling Haaland
12. Romelu Lukaku
13. Giorgio Chiellini
14. Leonardo Bonucci
15. Raheem Sterling
16. Neymar
17. Luis Suarez
18. Simon Kjaer
19. Mason Mount
20. Riyad Mahrez
21-22. Bruno Fernandes
21-22. Lautaro Martinez
23. Harry Kane
24. Pedri
25. Phil Foden
26-28. Nicolo Barella
26-28. Ruben Dias
26-28. Gerard Moreno
29-30. César Azpilicueta
29-30. Luka Modric
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu