Sosit la Dinamo Bucureşti în vara trecută, Xavi Pascual (48 de ani) a antrenat gruparea catalană timp de peste 12 ani, între februarie 2009 şi iunie 2021. Integrat în staff-ul echipei FC Barcelona, s-a ocupat de pregătirea portarilor (2005-2008), apoi a activat ca secund (2008-2009), iar din 9 februarie 2009 a devenit principal. A câștigat Liga Campionilor (2011, 2015 și 2021), Cupa Mondială a Cluburilor (2013, 2014, 2017, 2018, 2019), titlul de campion al Spaniei (2011, 2012, 2013, 2014, 2015, 2016, 2017, 2018, 2019, 2020, 2021), Cupa Regelui (2009, 2010, 2014, 2015, 2016, 2017, 2018, 2019, 2020, 2021), Cupa AsoBal (2012, 2013, 2014, 2015, 2016, 2017, 2018, 2019, 2020) și Supercupa Spaniei (2012, 2013, 2014, 2015, 2016, 2017, 2018, 2019, 2020, 2021). În total, a obținut 61 de trofee.
În perioada în care a fost antrenată de Pascual, Barcelona a bifat şi recordul de meciuri consecutive fără înfrângere în campionat, 146, ceea ce înseamnă aproape cinci ani de victorii la rând şi un egal, între 18 mai 2013 şi 13 aprilie 2018 (133 de victorii la rând).
Tehnicianul catalan a preluat Dinamo Bucureşti din luna iunie, când a declarat: "Barcelona este trecut. Nu vreau să vorbesc despre trecut, ci numai despre viitor. Problemele mele sunt Dinamo şi echipa naţională. Focalizarea este aici". În aceeași perioadă, a revenit și la naţionala României, pe care a mai pregătit-o între 2016 şi 2018 și cu care susţine un mini-stagiu în Spania care include și meciuri amicale cu reprezentativa ţării sale natale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu