Messi a fost integralist în meciul disputat pe stadionul Bicentenario din San Juan, în faţa a 20.000 de spectatori. La brazilieni, locul lui Neymar Jr a fost luat de Vinicius, iar atacantul lui Real Madrid a avut două ocazii foarte bune de gol în minutele 18 și 72. Oaspeții au mai trecut pe lângă gol în minutul 60, când mingea șutată de Fred a lovit transversala. Iar antrenorul Tite a cerut penalty la intervenția lui Otamendi asupra lui Raphinha din minutul 33. De partea cealaltă, Lautaro Martinez (min. 24), Rodrigo de Paul (min. 40) și Messi (min. 90) nu l-au putut surprinde pe portatul Alisson.
Calificarea anticipată a Argentinei a fost facilitată şi de victoria (2-0) obţinută de Ecuador pe terenul statului Chile, în cadrul etapei cu numărul 14 a preliminariilor sud-americane. Cu patru runde înainte de finalul calificărilor, Albiceleste au un avans de douăsprezece puncte față de Columbia și Peru, echipele de pe locurile 4 și 5.
Pentru Brazilia, meciul de marți seară a reprezentat și o ocazie de a se revanșa după finala Copa America, pierdută în luna iulie pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro. Ceea ce nu s-a întâmplat. Cele două rivale s-au înfruntat și în 5 septembrie, însă disputa a fost întreruptă după cinci minute de organele sanitare din Brazilia au pătruns pe teren. Agenţia Braziliană pentru Sănătate a cerut ca patru dintre jucătorii Argentinei care evoluează în Premier League (Emiliano Martinez şi Emiliano Buendia, de la Aston Villa, respectiv Giovanni Lo Celso şi Cristian Romero, de la Tottenham) să stea în carantină înainte de meci. În ciuda acestei cerinţe, trei dintre jucători au fost titulari la meciul cu Brazilia.
CM 2022 - preliminarii
Zona America de Sud
Marţi, 16 noiembrie
Argentina - Brazilia 0-0
Chile - Ecuador 0-2
Bolivia - Uruguay 3-0
Columbia - Paraguay 0-0
Venezuela - Peru 1-2
Clasament
1. Brazilia 35 puncte (13 meciuri)
2. Argentina 29 p (13 meciuri)
3. Ecuador 23 p (14 meciuri)
4. Columbia 17 p (14 meciuri)
5. Peru 17 p (14 meciuri)
6. Chile 16 p (14 meciuri, golaveraj -1)
7.Uruguay 16 p (14 meciuri, golaveraj -7)
8. Bolivia 15 p (14 meciuri)
9. Paraguay 13 p (14 meciuri)
10. Venezuela 7 p (14 meciuri)
Primele patru clasate la finalul preliminariilor se califică direct la CM 2022, în timp ce ocupanta locului 5 va disputa un baraj intercontinental.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu