Campioană a tenisului iberic, Carla Suarez Navarro (32 de ani) a fost diagnosticată cu limfomul Hodgkin, un cancer al sistemului limfatic. Jucătoarea a precizat că va trebui să urmeze chimioterapie în următoarele şase luni. Ea își anunțase retragerea din circuitul mondial la sfârșitul acestui an.
Într-un anunț, jucătoarea născută în Las Palmas, în urmă cu aproape 32 de ani (3 septembrie 1988), a precizat că „Rezultatele clinice au confirmat apariţia limfomului Hodgkin în corpul meu. Echipa medicală mi-a spus că detectarea este precoce, proliferarea sa este vindecabilă şi de dimensiuni reduse. Reacţia va fi imediată: voi urma un tratament de chimioterapie pentru următoarele şase luni".
Aflată acum pe locul 71 WTA, Carla Suarez Navarro nu a mai evoluat în circuit de la turneul de la Doha, din februarie trecut. Circuitul a fost întrerupt în martie şi reluat în august, din cauza pandemiei de coronavirus. Ea s-a retras de la turneele de la Roma şi Roland Garros. De asemenea, nu participă nici la US Open. „Singurul obiectiv pe care îl am în acest moment este să urmez sfatul medicilor zilnic, lăsând orice altceva pe planul doi", a subliniat Suarez Navarro.
În cariera ei, jucătoarea iberică a câştigat la simplu două turnee WTA, la Doha, în 2016, şi la Oeiras, în 2014. De asemenea, a mai disputat 9 finale, cele mai importante fiind la Miami şi Roma, în 2015. La dublu, Navarro are 3 titluri WTA și 6 finale pierdute.
La turneele de mare șlem, a atins faza sferturilor de finală de mai multe ori, la Australian Open (2009, 2016, 2018), Roland Garros (2008, 2014) şi US Open (2013, 2018), iar la Wimbledon a ajuns până în optimi de finală (2013, 2016, 2019).
Cea mai bună clasare a jucătoarei spaniole a fost locul 6 WTA la simplu, în 2016, respectiv locul 11 la dublu, în 2015. Ea a câștigat numai din tenis 11.699.196 de dolari.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu