Wikipedia

Rezultatele căutării

miercuri, 2 septembrie 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Universitatea Cluj l-a transferat pe argentinianul Matias Roskopf

FC Universitatea Cluj a anunţat, astăzi (miercuri, 2 septembrie), că a efectuat un nou transfer. Este vorba despre Matias Roskopf (22 de ani), un vârf de atac crescut de formația argentiniană Boca Juniors.
După ce a semnat cu gruparea din orașul transilvan, Matias Roskopf a declarat pentru site-ul oficial al Universităţii: „Sunt fericit că am ales să vin la U. Sunt sigur că e un pas bun în cariera mea şi sper să ajut echipa să îşi îndeplinească obiectivul, acela de a promova. Am văzut ce suporteri are această echipă şi după cum spune şi noul slogan #UeştiTU, clubul e despre ei. Ar fi bine să-i avem cât mai curând alături de noi pentru că în unele momente ne pot conduce spre victorie”.
Atacantul şi-a început perioada junioratului la Colon, în 2007, iar după cinci ani a fost recrutat de Boca, pentru a face parte din academia unuia dintre cele mai prestigioase cluburi din Argentina. În perioada junioratului, Matias a bifat 10 prezenţe pentru echipa U17 a Argentinei, reuşind să marcheze un gol într-un meci împotriva reprezentativei similare a Paraguayului. În iarna anului 2018, a fost transferat sub formă de împrumut de Montevideo City Torque, echipă pentru care a debutat la nivel de seniori. În prima ligă din Uruguay, a bifat 25 de meciuri în care a marcat trei goluri.
Roskopf a ajuns în România înaintea începerii anului competițional 2019/2020, fiind legitimat la Rapid Bucureşti. El a reușit să înscrie de 3 ori în cele 17 meciuri pentru giuleşteni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...