Mijlocaşul David Silva (34 de ani) a fost depistat pozitiv cu COVID-19. Anunţul a fost făcut de clubul Real Sociedad, la care a venit în această vară, liber de contract, de la Manchester City.
Spaniolul este asimptomatic, însă a fost plasat în izolare. Format ca fotbalist la centrele de copii și juniori UD San Fernando și Valencia, între 1995 și 2003, David Silva a fost lansat la echipa B de ultimul club, în 2003. Apoi, a trecut la prima formație a Valenciei (2004-2010), fiind împrumutat la Eibar (2004/2005) și Celta Vigo (2005/2006). În 2010, a ajuns la Manchester City pentru care a jucat 412 meciuri și a marcat 76 de goluri. Cu 125 de selecţii în reprezentativa Spaniei, el a fost de patru ori campion al Angliei cu Manchester City, formație pentru care a evoluat timp de 10 ani. De altfel, clubul englez a anunțat că îi va ridica o statuie lui Silva lângă stadion.
Real Sociedad a terminat pe locul 6 ediția 2019/2020 din LaLiga, urmând a participa la Liga Europa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu