Comitetul Executiv al Uniunii Europene de Fotbal Asociație (UEFA) a stabilit condiţiile de disputare a competiţiilor interţări programate în această toamnă: Liga Naţiunilor, preliminariile Euro U21 şi cele ale Campionatului European feminin.
Potrivit frf.ro, următoarele măsuri vor fi implementate în cazul apariţiei cazurilor de COVID-19 în delegaţiile echipelor:
Dacă un grup de jucători va fi plasat în carantină sau în autoizolare, ca urmare a unei decizii a autorităţilor locale, partida se va desfăşura conform programării atât timp cât echipa în cauză are disponibili cel puţin 13 jucători (incluzând un portar).
Dacă o naţională nu poate alinia o echipă ţinând cont de prevederea de mai sus, partida va fi, în măsura posibilităţilor, reprogramată la o dată fixată de UEFA. Forul continental poate inclusiv să programeze jocul pe teren neutru, pe teritoriul unei asociaţii UEFA.
Dacă o partidă nu poate fi reprogramată, Comisia de Disciplină UEFA va fi sesizată, urmând ca aceasta să ia o decizie cu privire la deznodământul jocului. Asociaţia naţională responsabilă pentru imposibilitatea disputării jocului va pierde meciul din oficiu. În cazul în care comisia UEFA nu poate stabili un verdict (partida nu se poate juca fără ca vreuna dintre asociaţii să fie responsabilă de acest lucru sau atunci când ambele sunt în culpă), rezultatul va fi stabilit prin tragere la sorţi UEFA (victorie 1-0, înfrângere 0-1 sau remiză 0-0).
Dacă unul dintre componenţii brigăzii de arbitri este depistat pozitiv la COVID-19, UEFA poate, în mod excepţional, să desemneze un arbitru din ţara asociaţiei gazdă care poate fi sau nu pe lista FIFA.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu