Wikipedia

Rezultatele căutării

miercuri, 2 septembrie 2020

HANDBAL / ROMÂNIA: Cristina Laslo a semnat cu Minaur Baia Mare

Remarcată pentru calitățile sale, Cristina Laslo (24 de ani) a semnat, marţi, 1 septembrie, un contract cu HC Minaur Baia Mare valabil pe doi ani competiționali. Prinsă în scandalul Corona Braşov, care a împiedicat-o să participe la turneul final al Campionatului Mondial din Japonia, în decembrie trecut, clujeanca a beneficiat de „îngheţarea” a jumătate din suspendarea de 15 luni, astfel că a devenit eligibilă de joc.
La puțin timp după ce s-a  perfectat înțelegerea, Cristina Laslo a declarat pentru site-ul minaur.ro: „Acest transfer nu poate decât să mă motiveze. Presiunea o pot transforma în mai multă muncă. Așteptările sunt mari și din punct de vedere al performanțelor. Chiar fanii mi-a trimis multe mesaje și mi-au spus că așteaptă mult de la mine. Mă interesează performanța, care mereu a existat la acest club. Minaur se bate mereu pentru rezultate. În al doilea rând, conducătorii acestui club m-au dorit încă de când eram la Cluj. În acest an au insistat cel mai mult și am simțit că mă doresc să fiu aproape de ei, să fiu la această echipă”.
Cristina Laslo a început să joace handbal în oraşul natal, la CSŞ Viitorul Cluj. Apoi a evoluat pentru Universitatea Cluj (2011-2017), iar între 2017 și 2019 a activat la Buducnost Podgorica, în Muntenegru, de unde, vara trecută, s-a transferat la Corona Braşov. La doar câteva luni, în noiembrie 2019, Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) a anunţat că trei handbaliste ale echipei Corona Braşov, între care şi Cristina Laslo,  sunt suspectate că au urmat o terapie cu laser intravenos, interzisă de regulamentul WADA. Ulterior, numărul sportivelor acuzate de folosirea acestei terapii, trimise de club la o clinică privată, s-a mărit la 17. Jucătoarele au fost suspendate, iar săptămâna trecută, FR Handbal a emis un comunicat în care cita decizia ANAD privind îngheţarea sancţiunilor de suspendare a handbalistelor de la Corona Braşov.
Clujeanca a câștigat titlul de campioană  și Cupa Muntenegrului în 2018 și 2019. Ea a cucerit titlul mondial la tineret cu echipa României în 2014 (Muntenegru), când a făcut parte şi din echipa turneului final. A fost desemnată cel mai bun centru şi la CM de tineret din 2016 (Rusia), când echipa României a cucerit medalia de bronz.
Cu Minaur Baia Mare, Laslo va juca şi în grupele EHF European League. La gruparea maramureșeană, ea va fi colegă cu Anca Polocoșer și Andreea Popa, alte tinere și talentate jucătoare de handbal din țara noastră. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...