Aflată printre echipele de tradiție din Turcia, Fenerbahce a ratat ocazia de a face punctaj maximum (6) după primele două etape ale ediției 2020/2021 a Super Lig. Gruparea din Istanbul a terminat la egalitate, 0-0, pe teren propriu, cu nou promovara Hatayspor.
Oaspeții au avut doi eliminați (Ribeiro, în minutul 77, și Sackey, în minutul 81), însă au rezistat fără să primească gol. Rezultatul nu este, totuși, atât de surprinzător în condițiile în care Hatayspor a învins cu 2-0 pe campioana en titre Istanbul Basaksehir în prima etapă.
Alte rezultate din etapa cu numărul 2 din Super Lig:
Basaksehir - Galatasaray 0-2
Kasimpasa - Rizespor 2-0
Erzurum BB - Sivasspor 1-2
Alanyaspor - Kayserispor 2-0
Besiktas - Antalyaspor 1-1
Denislispor - Trabzonspor 0-0
Genclerbirligi - Konyaspor 0-0
Yeni Malatyaspor - Goztepe 1-1
Hatayspor și Fenerbahce au câte 4 puncte, fiecare, fiind vecine de clasament, pe locurile 7, respectiv 8. În frunte se află Galatasaray și Alanyaspor, fiecare cu câte 6 puncte.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu