Bavarezii se prezintă la această dispută după ce au debutat în 1.Bundesliga cu un uluitor 8-0 în fața lui Schalke 04. Campioană a Europei, Bayern Munchen n-a pierdut niciun meci oficial anul acesta, având o serie de 22 de partide câștigate! Ea are 31 de meciuri fără înfrângere, ultimul eșec datând din 7 decembrie 2019, când s-a înclinat (1-2) pe terenul lui Monchengladbach.
Victorioasă în Liga Europa, Sevilla FC este, de asemenea, o formație greu de învins. Mai exact, gruparea iberică are o serie de 21 de meciuri oficială fără eșec (12 victorii și 9 egaluri)! Ultima înfrângere a andaluzilor datează dn 9 februarie, când s-au înclinat (1-2) pe terenul lui Celta Vigo, în LaLiga.
Creată în 1972, la propunerea lui Anton Witkamp, un ziarist sportiv de la publicația olandeză „De Telegraaf”, Supercupa Europei a fost decernată prima oară un am mai târziu, când Ajax Amsterdam s-a impus (0-1, 6-0) în fața lui AC Milan. Inițial, pentru trofeu se luptau câștigătoarele Cupei Campionilor și a Cupei Cupelor. După dispariția ultimei competiții, disputa se dă între deținătoarele Ligii Campionilor și Ligii Europa. Într-un clasament all-time, primul loc după numărul de trofee câștigate este împărțit de FC Barcelona (5 și alte 4 finale pierdute) și AC Milan (5 și alte două finale), urmate de Real Madrid (4 / 3) și FC Liverpool (4 / 2). FC Sevilla are un trofeu (2006) și 4 finale pierdute (2007, 2014, 2015, 2016), iar Bayern Munchen o finală câștigată (2013) și 3 cedate (1975, 1976, 2001).
Inițial, ediția din acest an a Supercupei Europei, cea cu numărul 45, urma a se disputa pe Estadio do Dragao din Porto, în 12 august, însă din cauza pandemiei aceasta a fost mutată la Budapesta, pe Arena Puskas, mâine (joi, 24 septembrie), la ora 22.00. Disputa va fi arbitrată de englezul Anthony Taylor (41 de ani), care a fost arbitru asistent suplimentar pentru ediția din 2014, în care Real Madrid a învins (2-0) pe FC Sevilla.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu