Numit antrenor principal la FC Dinamo la sfârșitul verii trecute, Cosmin Contra a transmis un mesaj suporterilor echipei bucureștene în care le-a spus ca va munci cât mai mult pentru ca gruparea alb-roșie să revină în prim-planul fotbalului românesc.
După ce a spus că îi e dor de suporteri, Contra a precizat că transferurile la Dinamo nu s-au încheiat. Și că se încearcă și aducerea unor jucători români. „Avem nevoie să ne mişcăm repede pe piaţa transferurilor pentru că după primul meci aveam nevoie de aducerea unor jucători cu experienţă, jucători care pot să aducă un plus de valoare echipei. Am avut norocul ca directorul sportiv Rufo să se mişte foarte repede împreună cu cei care îl ajută şi să putem aduce şase jucători în această săptămână. Aşteptăm de la ei ca jocul echipei să se îmbunătăţească foarte repede, să înceapă să vină şi rezultatele. Jucătorii tineri să crească mult mai repede alături de ei şi această îmbinare între experienţă şi tinereţe să aibă un numitor comun, Dinamo să revină acolo unde îi este locul, între primele echipe din România. Cred că noii jucători ştiu unde au venit. Cu toţi cei cu care am vorbit să-i fac să vină la Dinamo, am încercat să-i fac să înţeleagă ceea ce înseamnă Dinamo. Ei ştiu la ce echipă au ajuns şi sunt sigur că unii dintre ei se vor adapta mai repede, alţii poate vor avea nevoie de mai mult timp, sper din toată inima ca eu să reuşesc să formez o echipă în cât mai scurt timp. Vom încerca să vedem ce ne mai lipseşte în angrenajul echipei, avem discuţii şi cu doi-trei jucători români, aş dori din toată inima ca aceaste negocieri să se ducă la bun sfârşit şi să aducem şi doi jucători de valoare din campionatul României. Nu este uşor, dar vom încerca şi lucrul ăsta şi, în funcţie de necesităţile echipei, vom încerca să mai aducem jucători", a spus Contra.
Fotbaliștii transferați de FC Dinamo în ultimele săptămâni
Vlad Achim (Viitorul) - mijlocaș, 31 de ani
Janusz Gol (Cracovia) - mijlocaș, 34 de ani
Ismael Lopez Blanco (Tenerife) - fundaș, 30 de ani
Alexander David Gonzalez (Mirandes) - fundaș, 28 de ani
Adam Nemec (Pafos) - atacant, 34 de ani
Borja Valle Balonga (Deportivo) - mijlocaș, 28 de ani
Juan Camara (Jagiellonia) - mijlocaș, 26 de ani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu